În etapa cu numărul 18 a Ligii a IV-a, Viitorul Caransebeş a jucat sâmbătă, 8 aprilie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, cu eterna sa rivală, Rapid Buchin, echipă pe care, deşi la pauză au fost conduse cu 2-1, gazdele au reuşit să o învingă în final cu 3-2.
Prima fază periculoasă s-a consemnat în minutul 7, şutul lui Şandru, de la 25 de metri, întâlnind transversala porţii adverse. Două minute mai târziu, Suru, angajat bine în adâncime, a şutat puternic de la 10 metri, însă Rusneac a reuşit să respingă în corner. Lovitura de colţ a ajuns la Bona, care a centrat înşelător de pe partea dreaptă, însă nimeni nu a intervenit, iar mingea s-a scurs prin faţa porţii, ieşind în aut.
În replică, în minutul 22, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri, însă şutul lui Cărăuşu s-a dus peste poartă.
Şandru putea deschide scorul în minutul 29, atunci când, aflat pe partea stângă, în poziţie bună, a şutat de la doar 4 metri la colţul scurt, însă Rusneac a respins în corner.
Peste doar două minute, oaspeţii au punctat pe tabela de marcaj, atunci când I. Drăgoi a trimis o centrare perfectă de pe dreapta, până la Vilcinschi, care, din interiorul careului, a şutat fără speranţe pentru portarul Birăescu, deschizând scorul.
Caransebeşenii au reuşit egalarea în minutul 39, dintr-o lovitură liberă de la 17 metri, dictată după un fault la M. Dragomir, şutul lui Suru, plasat, pe lângă zid, prinzându-l pe picior greşit pe Rusneac.
Doar două minute s-au bucurat gazdele, pentru că Buchinul a trecut în avantaj imediat, în urma unei faze în care D. Frenţ a centrat de pe dreapta, în faţa porţii, iar I. Drăgoi a şutat puternic, pe jos, lângă bară, făcând inutil plonjonul lui Birăescu.
În minutul 46, la primul atac al părţii secunde a meciului, băieţii lui Dan Doran au şi reuşit să egaleze, în urma unui corner de pe dreapta, la care Şandru a trimis scurt până la Dumitru, centrarea acestuia fiind reluată cu capul în poartă, de la 10 metri, de Vătafu. Acelaşi Vătafu putea să mai înscrie încă o dată în minutul 58, dintr-o altă centrare a lui Dumitru, însă lovitura sa de cap a trecut la doar câţiva centimetri de bara dreaptă a porţii lui Rusneac.
A urmat o lungă perioadă în care ostilităţile s-au desfăşurat la mijlocul terenului, meciul fiind fragmentat de numeroase faulturi, comise de jucătorii ambelor echipe.
Rapidiştii din Buchin puteau să înscrie în minutul 78, însă şutul violent al lui Frenţ, de la 16 metri, a lovit transversala, după care a căzut în teren.
Caransebeşenii au marcat golul care le-a adus 3 puncte în minutul 79, atunci când Şandru l-a angajat în adâncime pe Văcărescu, acesta a pătruns în careu, l-a driblat pe stânga pe Rusneac şi, din unghi, a trimis în plasă, oaspeţii reclamând ofsaid la acţiunea atacantului gazdelor.
„A fost un meci viu disputat, o victorie muncită, se vede însă că n-am jucat în etapa premergătoare acestui meci. Felicit toate echipele participante la acest campionat al judeţului Caraş-Severin, şi în mod special formaţia Rapid Buchin, care acum două etape a pierdut cu un scor astronomic (10-0, n.r.) la contracandidata noastră, Voinţa Lupac, şi care a venit azi mobilizată şi dornică de a produce surpriza la Caransebeş. Pentru mine, singurii învingători sunt jucătorii mei, care, deşi au fost conduşi de două ori, 0-1 şi 1-2 la pauză, au reuşit să demonstreze că suntem un grup, o echipă, o familie care a ieşit învingătoare. Pauza a fost un sfetnic bun, am reuşit să înscriem repede, chiar în minutul 46, ceea ce ne-a făcut să nu ne precipităm, să construim cu calm şi, în cele din urmă, să obţinem toate cele trei puncte. Indiferent de ziua în care se va desfăşura meciul din etapa viitoare, cu Voinţa Lupac, în deplasare, adică vineri sau sâmbătă, aşteptăm încrezători partida şi sperăm să avem o evoluţie cât mai bună şi să obţinem un rezultat care să ne avantajeze”, a declarat după meci antrenorul gazdelor, Dan Doran.
Viitorul Caransebeş: Cr. Birăescu, L. Vătafu, D. Bona, Cr. Suru, I. Văcărescu (min. 90+2, P. Birăescu), Al. Dumitru, N. Imbre (46, C. Arnăut), M. Dragomir, Ov. Bălan, Gh. Văluşescu (78, Fl. Dovlete), D. Şandru; rezerve: D. Socaci, M. Gheorghescu, B. Gulea, I. Toboşeru. Antrenor, Dan Doran.
Rapid Buchin: Gh. Rusneac, P. Turnea, N. Ştefănuţ (70, I. Goje), M. Mariţescu, M. Stepanescu, D. Frenţ (82, N. Ploscariu), R. Cărăuşu, I. Dragomir (59, A. Cădariu), I. Drăgoi, A. Vilcinschi, B. Drăgoi; rezerve: C. Băluţă, I. Pinti. Antrenor, Dragu Ghena.
A arbitrat la centru Roberto Svatsinka (Reşiţa), asistat la cele două linii de Cristian Voina (Reşiţa) şi Dragoş Timofticiuc (Moldova Nouă).
Observator: Marin Vărzan (Oţelu Roşu).
Cosmin VLAD


