Doar 4 zile de libertate pentru un bărbat, după un furt de 37 de mii de euro

a

Judecătoria Reșița a dispus astăzi arestarea preventivă pentru 30 de zile, a unui bărbat de 35 de ani, din orașul de pe Bârzava, bănuit că ar fi sustras 37.000 de euro și 15.000 de lei, dintr-o locuință din Reșița. În urma probatoriului administrat în cauză, de către polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale Caraș-Severin, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, s-a stabilit că la data de 08 februarie, bărbatul de 35 de ani, împreună cu un alt bărbat de 45 de ani, din Reșița, ar fi pătruns, prin efracție, în locuința persoanei vătămate, de unde ar fi sustras sumele de bani.

Ieri, 11 februarie, polițiștii, sub coordonarea procurorului, au efectuat două percheziții domiciliare, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei, în urma cărora a fost recuperat peste 50% din prejudiciu. În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea tragerii la răspundere penală a autorilor și recuperării întregului prejudiciu cauzat.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“, se arată în comunicatul remis presei de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin Alina Boeru.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Adrian

    „Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“
    Ei nu mai spune … dar cand este vorba despre un politician faceti precizarea asta ???
    Sa inteleg ca doar prostimea are dreptul asta … ???

  2. Che

    Așa este, iar presa pupă mereu în fund puterea ocultă penelist-useristă,iar prostimea tace și îndură. JOS BOTNIȚA SCLAVIEI,JOS NEOMARCXISMUL LIBERAL ȘI NEOFASCIȘTII!HUOOOO!POLITICIENII SUNT INAMICUL PUBLIC NR. 1!COVIDUL ESTE O MINCIUNĂ!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei