Centrul de permanență din Băile Herculane a devenit funcțional!

centru

Centrul de Permanență din stațiunea de pe Valea Cernei a devenit de luna aceasta funcțional. Demersurile pentru înființarea acestuia au început în urmă cu mai bine de un an şi jumătate, existând şi o hotărâre de consiliu local în acest sens.

În localitate a funcţionat o policlinică a spitalului judeţean până la revoluţie, care apoi a fost închisă pentru că ar fi fost greu de administrat. Policlinica a fost înlocuită ulterior cu un centru de permanență care a funcţionat până la sfârşitul anilor 1990. Medicii de familie care asigurau garda au considerat nerentabil ca după programul de lucru de la cabinete să asigure şi garda la centru. Astfel că, ani de zile, în stațiunea de pe Valea Cernei nu erau asigurate nici măcar serviciile medicale de urgenţă.

Primăria Băile Herculane și-a adus aportul la realizarea acestui obiectiv de care beneficiază nu doar locuitorii, ci și turiștii care ajung în stațiune și au nevoie de asistență medicală primară.

Centrul de Permanență este funcțional, are cinci medici, cinci asistente medicale, program non-stop și asigură ambulatoriu în oraș atât pentru turiști, cât și pentru localnici”, a declarat pentru Reper24 primarul Cristian Miclău.

Investiția Primăriei Băile Herculane pentru realizarea Centrului de Permanență Fix s-a ridicat la aproape 100.000 de lei.

Primăria s-a ocupat de punerea la dispoziție a spațiului, de modernizare, de dotare, de tot ce a fost nevoie. Înainte, în clădire a funcționat o creșă și a fost nevoie de intervenție de la zero, am schimbat instalația termică, instalația electrică, tencuieli, zugrăveli, șape, recompartimentare, mobilier, aparatură, ne-am ocupat de tot”, a mai precizat primarul orașului stațiune din Valea Cernei, Cristian Miclău.

Centrul Medical de Permanență Fix își are sediul pe strada Trandafirilor, nr.60, bloc 35 și funcționează în relaţie contractuală cu CAS Caraş-Severin de la 1 februarie 2021.

foto: Gazeta de Caraș-Severin

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei