Cristian Cioacă, CONDAMNAT DEFINITIV LA 15 ANI ŞI 8 LUNI DE ÎNCHISOARE pentru uciderea Elodiei Ghinescu

cc

Poliţistul Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Piteşti, la 15 ANI ŞI 8 LUNI DE ÎNCHISOARE pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu şapte ani, pedeapsa fiind mai mică decât cea dată de Tribunalul Argeş, de 22 de ani de închisoare, transmite mediafax.ro.

Poliţistul Cristian Cioacă, condamnat definitiv la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, a fost încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, miercuri seară.

Cristian Cioacă a fost dus de poliţiştii de la IPJ Argeş la Penitenciarul Colibaşi, unde a ajuns în jurul orei 18.30. El urmează să stea în carantină timp de 21 de zile, conform procedurilor, urmând să îi fie stabilit regimul de detenţie.

Cristian Cioacă a fost ridicat de poliţişti de la locuinţa sa din Piteşti în jurul orei 17.10, fiind scos cu cătuşe la mâini din blocul în care locuieşte.

Poliţistul, care avea la el o geantă pe care o ţinea cu mâinile încătuşate, nu a făcut niciun fel de comentariu despre decizia instanţei.

În momentul în care a fost urcat de poliţişti în maşină, el le-a spus jurnaliştilor:”V-am pupat”, fără a face alte declaraţii.

Ulterior, el a fost dus la sediul Poliţiei Argeş, de unde a fost transportat la Penitenciarul Colibaşi.

De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au decis majorarea valorii daunelor morale pe care poliţistul trebuie să le plătească familiei Ghinescu.

Astfel, se majorează de la 100.000 de euro la 150.000 de euro despăgubirile pentru Emilia Ghinescu şi de la 50.000 de euro la 100.000 de euro despăgubirile pentru Robert Constantin Ghinescu, fratele Elodiei.

Totodată, se majorează despăgubirile reprezentând daune morale pentru Patrick-Matei Cioacă, fiul poliţistului şi al avocatei, de la 100.000 de euro la 130.000 de euro, stabilindu-se ca prestaţia periodică lunară acordată acestuia să fie achitată de Cioacă până la împlinirea de către copil a vârstei majoratului, iar după această dată până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.

 

Citeşte mai mult pe mediafax.ro!

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei