Bani pentru jurnalismul de investigaţie

jurnalism-de-invetigatie

Jurnaliştii şi persoanele care vor dezvălui prin orice mediu de informare (publicaţii, online, radio, televiziune) acte de corupţie vor primi, dintr-un fond special, 2% din valoarea prejudiciului recuperat la bugetul de stat, potrivit unui proiect de lege iniţiat de deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru, anunţă în editia sa on-line Agenţia Mediafax.
Tudor Ciuhodaru a declarat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că va depune un proiect legislativ ce are drept obiectiv combaterea corupţiei prin sprijinirea oricărui demers făcut de jurnalişti în demascarea practicilor ce afectează bugetul statului.
Demersul presupune crearea unui fond special, numit Fondul Special pentru Jurnalismul de Investigaţie, care să sprijine, prin finanţarea directă, jurnalismul de investigaţie şi persoanele care au curajul să dezvăluie orice act de corupţie ce prejudiciază bugetul de stat, a spus deputatul.
Conform acestuia, prin această lege, “toţi cei care aduc la cunoştinţa publică, prin utilizarea oricărui mediu de informare (publicaţii, online, radio, televiziune) sau prin plângeri adresate în mod direct organelor de cercetare şi urmărire penală orice acte de corupţie, abuz în serviciu, delapidare, primire de foloase necuvenite, evaziune fiscală sau a oricăror acţiuni sau inacţiuni prevăzute de legea penală în vigoare, ce prin natura lor prejudiciază bugetul de stat, au dreptul să primească din Fondul Special pentru Jurnalismul de Investigaţie, o finanţare egală cu 2% din valoarea prejudiciului, în maxim 30 de zile de la vărsarea sumelor recuperate la bugetul de stat”.

Sursa: mediafax.ro

Adriana BAGHIU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei