Banat Cooking Challenge a scos la iveală talentele de bucătar ale campionului Feri Vaștag!

modelmic

Mâncarea tradițională bănățeană a fost din nou la mare căutare în cadrul generosului proiect Banat Cooking Challenge, care își continuă periplul prin Țara Banatului. De această dată, popasul echipei BCC a fost făcut la reședința de la Ezeriș a renumitului pugilist român Francisc Vaștag, cel care a fost înnobilat în cariera sa de trei ori cu titlul de campion mondial al boxului.

Feri, așa cum îl știu prietenii pe mondial, a fost o gazdă primitoare, plină de viață, un om de o modestie rară, dornic de a se pune întotdeauna la dispoziția celor ce-i calcă pragul. Practic, pentru cei care îl cunosc, aceste lucruri nici nu mai surprind, atunci când faci trimitere la omul Feri Vaștag.

Feri Vastag

Ceea ce nu știu probabil foarte mulți români este faptul că Feri Vaștag este și un iscusit bucătar, unul dedicat, meticuols și căruia îi place „joaca“ prin bucătărie, precum se bucură un copil de cadourile primite de Crăciun.

Mai mult decât atât, Vaștag este recunoscut în rândul prietenilor vânători ca un adevărat campion al preparării gulașului, dar și al unor mâncăruri tradiționale ce se gătesc în special în gospodăriile cărășene.

Urmăriti în premieră câteva imagini video surprinse la ferma de la Ezeriș a familiei Vaștag, întregul material va putea fi urmărit pe canalul Discovery Channel

La ferma de la Ezeriș, coordonatorul Banat Cooking Chalenge, Radu Anderca, a filmat la foc mic și cu ștamplul de răchie de prună la purtător, băutura specifică zonei Ezeriș-Fârliug-Dezești dar și a întregului Banat, 3 rețete cu specific regional. Feri Vaștag s-a întrecut pe sine întru prepararea unui „papricaș de vițel cu gomboți“, la care s-au alăturat invitații BCC, Doru Pintea, bucătarul care a gătit „coaste de porc cu varză acră și buhte“, în vreme ce Marius Hușanu s-a descătușat gastronomic într-o „Păturată pe crumpi“.

Banat Challenge Cooking demonstrează cu fiecare nouă etapă desfășurată că la noi în Banat, tot ce se gătește în bucătărie e realizat cu „pacimă“ și cu mult bun gust! Despre rafinamentul bucătarului bănățean vom vorbi cu siguranță într-o „descindere“ viitoare a lui Anderca la un alt bucătar, al cărui nume permiteți-ne încă să nu vi-l deconspirăm…

12696607_10153930646363151_220502801_o

Numeroase pot fi considerentele pentru care antreprenorul Radu Anderca – coordonatorul Asociației Caraș-Adventure s-a hotărât să realizeze un maraton culinar bănățean, într-o adevărată aventură gastronomică menită să readucă în circuitul de zi cu zi mâncăruri tradiționale, specifice Banatului. Ideea ne-a bucurat și tocmai de aceea am devenit parteneri media ai acestui proiect, pentru că „Ășcia nisăm, făloși și plin dă pacimă!“ – cum bine spune bănățeanul.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157664431124871″]

Nu există restricții și inhibiții!

Inițiatorul acestui turneu gastronomic, Radu Anderca, care nici cu gândul nu gândim prin ce cotloane de Banat ar putea să ajungă, îi invită la „bucătărit“ și gătit pe toți cei interesați să își promoveze mâncăruri după rețete tradiționale rămase „moștenire“ de la bunica, străbunica sau din moși strămoși. Cei care își manifestă dorința de a intra în competiția Banat Cooking Challenge – pe românește Concursul Gătitului din Banat, pot contacta organizatorul pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/Banat-Cooking-Challenge-1819347591625907

12722705_10153930733358151_524698454_o

Rețetele filmate vor apărea pe Discovery Channel!

Rețetele vor fi prezentate publicului larg într-un amplu documentar care va fi difuzat de rețeaua de televiziune Discovery Channel, întregul proces al gătitului fiind filmat de organizatorul competiției în locațiile precizate de bucătari.

12699104_10153930808448151_571791573_o

Despre ceea ce și-a dorit de la această acțiune, Radu Anderca ne-a declarat: „Prin acest proiect dorim să identificăm vechile rețete culinare din Banatul Istoric – de pe ambele maluri ale Dunării, pe care să le promovăm ca și un produs turistic de sine stătător, prin producția de filme pentru rețetele identificate, un documentar pe care îl vom difuza pe Discovery, o carte de bucate. Ulterior vrem să convingem bucătarii din restaurantele din Banat să introducă în meniurile localurilor în care activează, mâncăruri tradiționale bănățene“.

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei