Autobuzele pentru transportul elevilor din Reșița, dezinfectate și dotate cu sisteme de monitorizare video

modelmic

Transport Urban Reșița revine în sprijinul elevilor reșițeni, astfel că de luni, odată cu începerea noului an școlar, vor circula din nou în municipiul de pe Bârzava cursele destinate transportului școlar.

Zilnic un autobuz (Balenă Albastră) va fi pus la dispoziția elevilor pe relația Fabrica de Pâine-Marginea la ora 07:20, MOL – Marginea la ora 13:15 și Marginea – MOL la ora 14:00, au anunțat reprezentanții TUR, care au precizat ulterior că în urma solicitărilor cetățenilor, va mai fi pus la dispoziție un autobuz școlar pe relația MARGINEA – MOL, cu plecarea din MARGINEA la ora 07:25.

Datorită situației speciale din această perioadă, ne-am preocupat de asigurarea condițiilor optime de siguranță, procedând la o dezinfecție specială a autobuzelor.
S-au demontat toate elementele interioare ale autobuzelor și s-a procedat la o dezinfecție totală, utilizând substanțe biocide de cea mai bună calitate aprobate de DSP.
Zilnic se dă o atenție deosebită dezinfecției autobuzelor TUR!

Pentru siguranța copiilor noștri, autobuzele sunt dotate cu sisteme de monitorizare video și fiecare autobuz va avea un însoțitor de bord, pentru respectarea regulilor speciale impuse de perioada de pandemie.

FOLOSIȚI dozatoarele cu dezinfectant aflate în dotarea fiecărui autobuz”, transmit reprezentanții TUR.

Transportul elevilor este gratuit, doar pe baza legitimației de elev, eliberată lunar la casieria TUR, pe baza carnetului de elev, vizat de școala de care aparține elevul.
Elevii sunt sfătuiți să nu uite că masca este obligatorie în mijloacele de transport în comun.

119059526_903123183546920_2055519514953917898_o

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei