Atenție șoferi! Se închide circulația pe un tronson din Bulevardul A.I Cuza!

soferi

Primăria Reșița informează șoferii că un tronson dintr-un bulevard circulat din municipiu va fi închis pentru realizarea unei treceri de pietoni.

Mai exact, circulația auto pe Bulevardul A.I.Cuza va fi restricționată pe tronsonul Poliție – Blocul 800, începând de miercuri, 16 decembrie. Traficul autoturismelor va fi deviat pe strada Sportului. Excepție de la restricțiile impuse o fac autovehiculele executantului lucrării, cele cu regim de circulație prioritară – când se deplasează în acțiuni de intervenții sau în misiuni care au caracter de urgență și folosesc semnalele mijloacelor speciale de avertizare, luminoase și sonore, precum și riveranii.

Restricțiile vor fi impuse până în data de 22 decembrie a.c. și sunt generate de realizarea trecerii de pietoni supraînălțată de pe Bulevard, în zona Liceului „Traian Lalescu”, anunță reprezentanții Primăriei Reșița care își cer scuze pentru disconfortul creat!

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. zero

    “Restricțiile vor fi impuse până în data de 22 decembrie a.c. și sunt generate de realizarea trecerii de pietoni supraînălțată de pe Bulevard”

    Da’ … semnal acustic pentru nevăzători îi mai puneţi (cum a avut) sau se rezolvă tot prin supraînălţare?

  2. biciclist fff suparat

    ce bine….ca vin unii pe Cuza ca la raliuri…dar politie nu e!!!

    iar pe strada Balcescu se circula ca-n jungla, pe ambele sensuri, din si spre toate strazile, nimeni nu respecta nimic, iar pista glorioasa de biciclete e ocupata nonstop de masini parcate, copiii circula pe strada cu bicicletele – atunci de ce ati mai ingustat strada pentru pista de biciclete?!?!
    de masini parcate pe trotuarul scolii ce sa mai zicem?…..noroc ca nu sunt aia mici la scoala!

  3. Adrian

    Bine ar fi daca ati suprainalta toate trecerile de la Politie pana la LMF. Astfel am scapa de cocalarii care fac curse pe bulevardul ala.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei