Antrenorul Lucian Dobre, după deziluzia cu Danemarca: „Rușine să ne fie tuturor!“

Nationala de fotbal in Rusia la misto

Naționala de fotbal a României a reușit să creeze o nouă deziluzie în campania pentru calificarea la Mondialul din Rusia 2018, duminică seara, pe Cluj Arena, după remiza albă 0-0, pentru care numai tricolorii știu cât s-au „sacrificat“. România lui Daum nu a mai înscris niciun gol de mai bine de patru meciuri iar perspectivele participării formației noastre la turneul final mondial par a fi compromise. Cel mai probabil nu ne va rămâne decât să pornim televizoarele și să așteptăm ca după reclamele la bere cu Stelea și Balint să urmărim fotbaliștii din țările care pot oferi spectacol și calitate în jocul prestat în grupele de calificare, așa cum este această magnifică Polonie a lui Lewandowsky.

Sătul peste măsură de evoluția lamentabilă a naționalei de fotbal a României este și fostul fotbalist din Liga I, reșițeanul Lucian Dobre, fostul coleg al lui Cristi Chivu de la Reșița și actualul antrenor coordonator al clubului sportiv AS Mundo din municipiu. Acesta și-a declarat public dezamăgirea cu privire la modul în care s-a prezentat echipa reprezentativă a României în meciul cu Danemarca, fiind extrem de vehement la adresa celor ce conduc destinele fotbalului românesc, dar și a politicienilor care nu s-ar preocupa de nivelul scăzut la care a ajuns sportul rege în țara noastră și cei care nu ar crea cadrul legal instituțional pentru ca sportul de perfomanță să beneficieze de șansa binemeritată. Paradoxal, în mesajul său, Dobre se auto-include pe lista fără număr a vinovaților, încercând totodată să identifice cauzele care au condus la afundarea în mocirlă a fotbalului românesc:

„Rușine să ne fie tuturor! Rușine domnule președinte, că nu dormiți pe preșul parlamentului, pentru a face lobby legii sponsorizării! Rușine voi politicieni, că puneți în funcții oameni care nu au avut nicio legătură cu performanța! Rușine foștilor fotbaliști că nu se luptă pentru a schimba ceva! Rușine nouă antrenorilor de copii, că nu suntem în stare să scoatem fotbaliști adevărați! Am ajuns la fundul Gropii Marianelor….Pentru a ieși din acest abis întunecat trebuie să fim umili, muncitori, să ne documentăm și să ne perfecționăm permanent… și poate, doar atunci, după tone de muncă, vom putea să ținem privirea dreaptă …

Aștept alături de mine toți foștii mari fotbaliști ai Reșiței (și cu adevărat au fost mai mari ca mine) pentru a lupta să schimbam ceva!!!“, afirmă Lucian Dobre, într-o dorință expusă publicului larg de reconstrucție a fotbalului românesc, aflat, s-o recunoaștem, într-o degringoladă ce nu a mai cunoscut un asemenea precedent.

Dobre Lucian romania

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Traia

    Ar trebui ca oamenii de fotbal să se gândească în primul rând la la interesele copiilor nu la interesele sau ambițiile lor personale.

  2. Traia

    Ar trebui ca oamenii de fotbal să se gândească în primul rând la interesele copiilor, nu la propriile interesele sau ambiții

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei