Ample acțiuni de verificare! Aproape 300 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate în acest weekend!

amp

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul Sars-CoV-2, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin, împreună cu polițiști locali, angajați ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Semenic”, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează IPJ Caraș-Severin.

În acest sfârșit de săptămână, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona lăcașelor de cult, în stațiunile montane, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

La activități au participat peste 250 de efective.

Au fost verificate 77 de societăți comerciale şi 489 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate aproape 4.000 de persoane.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 297 de sancțiuni contravenționale, în valoare 17.250 de lei, dintre care 273 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancţiuni, precizează IPJ Caraș-Severin, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale, mai spun polițiștii.

d52f459b-6a0f-4384-a64b-b32bab8e9441

78794886-5e56-4c24-8095-7b97891e360d

654d4d7b-82b4-47e9-86dc-693df3eddd7c

9a31f15c-914a-42b3-98a6-fe7ecc42b471

bb446264-9477-4412-a2ce-599df9ebe5c2

69ebdde0-a718-46d3-8cf9-b82858bf0844

2d2d4157-bfef-4cad-a169-9b41f64c18e7

01240a77-b89b-4944-bcc5-c607a8026a57

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. INa

    Terasele închise cu folie corespund legii ? Acolo nu există distanțare, că de portul măștii în spații devenite închise nu poate fi vorba. Omul consumă,n-are cum să o facă cu masca pe/sub nas…

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei