Curtea de Apel a suspendat executarea măsurii de demitere a lui Bebe Pasere din funcția de viceprimar al Caransebeșului. Acesta rămâne viceprimar al municipiului până când alte instanțe vor judeca și vor decide asupra legalității demiterii acestuia din funcție. Pentru Reper 24, reprezentantul Pro România a declarat:
„Urmează procesul pe fond, dar acesta se poate întinde nu știu pe ce perioadă. Din păcate, cetățenii municipiului au fost afectați. Eu în ultima perioadă nu am mai avut atribuții și nu am putut să lucrez pentru cetățeni. Cred că Felix ar trebui să înțeleagă, de mâine chiar, că eu am venit la Primărie să fac treabă și el trebuie să mă lase să o fac; asta e tot ce-mi doresc. Acest conflict a afectat deja buna funcționare a administrației locale. Trebuie să înțeleagă că ceea ce a făcut nu e corect. Trebuie pus stop acestui joc politic și să ne ocupăm de administrație, pentru că de asta ne-au trimis alegătorii acolo“.
Contactat de Reper 24, edilul Felix Borcean a declarat: „Bebe Pasere a fost ales în funcția de viceprimar la propunerea mea și în urma votului consilierilor municipali. Tot ei au votat pentru demiterea lui din această funcție, ba mai mult, pot să spun că la demisie a avut mai multe voturi decât la investitură. Ce pot eu să-i reproșez lui Bebe e faptul că nu știe să se comporte, nu are abilități de lider. Nu a fost de acord nici cu organigrama pe care am propus-o. Până la urmă e vorba de organigrama aparatului propriu primăriei, e vorba de problemele orașului și de oamenii cu care voi lucra pentru a le gestiona cât mai eficient. Bebe Pasere se ocupă în acest moment de cel mai vizibil domeniu al Primăriei Caransebeș: Serviciul de Întreținere și Reparații. Este interfața Primăriei cu cetățeanul, este cea mai vizibilă parte a Primăriei. Nu i-a luat nimeni nicio atribuție“.
Trebuie doar ca cei doi lideri aleși de caransebeșeni să poată să treacă peste toate animozitățile, să înțeleagă misiunea pentru care au fost trimiși de cetățeni și să facă tot posibilul, trecând peste directivele de partid, că cetățeanul este cel care contează în primul rând și nevoile de dezvoltare ale orașului de pe Timiș și de pe Sebeș.
Dan AGACHE