România trece în această noapte la ora oficială de iarnă, ora 04:00 urmând să devină ora 03:00, iar ziua de duminică va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Anual, în martie şi în octombrie se schimbă ora. Trecerea la ora de vară 2014 s-a făcut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 29 spre 30 martie. Atunci ceasul a fost dat înainte, iar ora 03:00 a devenit ora 04:00.
Ora de iarnă este ora oficială a oricărui stat de pe glob, ora de vara fiind cea vinovată pentru “dereglarea” ceasurilor, scopul fiind acela de a economisi energia electrică necesară pentru iluminatul public şi privat prin folosirea eficientă a luminii Soarelui pentru activitățile curente. Astfel, când trecem la ora de iarnă revenim la ora oficială.
În țara noastră, acest sistem a fost instaurat în 1932. Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie respectiv în prima duminică a lunii octombrie. Această practică a rămas valabilă până în 1943, când legea trecerii la ora de vara nu a fost în vigoare. De abia după 36 de ani, în 1979, s-a revenit la acest procedeu.
În lume, prima propunere a introducerii orei de vară a aparţinut unui britanic. Se întâmpla în 1907, când constructorul William Willet arăta avantajele acestei schimbări.
Un studiu din 2012 la care au participat peste 3.000 de adulţi din Marea Britanie a demonstrat că, odată cu schimbarea orei în luna octombrie, calitatea somnului dispare. Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu au declarat că se simt mai energici şi mai fericiţi decât înaintea trecerii la ora oficială de iarnă. Însă efectele aparent benefice ale unei ore în plus de somn dispar rapid, mulţi spunând că se simt mai rău ca atunci când dormeau mai puţin.
Karina TINCUL
