Copiii de la Centrul Primăvara din Reșița au sărbătorit săptămâna aceasta toamna așa cum se cuvine. Și cum altfel să se desfășoare o astfel de sărbătoare dacă nu cu multă voie bună, roade alese și fel de fel de activități de sezon.
Petrecerea i-a adunat pe toți micuții din centru în cadrul a trei șezători în care au fost organizate jocuri și tot felul de activități de lucru manual. În timp ce copilașii de la grădiniță au confecționat lampioane, cei de la ciclul primar au dat viață legumelor specifice toamnei, transformându-le pe toate în arici ciufuliți.
Nici copiii de la ciclul gimnazial nu s-au lăsat mai prejos. Aceștia au confecționat așa numitul coș al toamnei, plin de bunătăți și de roade alese. Toate obiectele confecționate au fost apoi expuse într-un loc special, denumit specific Colțul Toamnei.
Cu toate că toamna a fost sărbătorita principală al petrecerii, anul acesta, la Centrul Primăvara, și tradițiile au fost aduse în prim-plan. Astfel, fiecare copil a purtat cu mândrie straie populare alese pe care, după toate jocurile și activitățile destinate toamnei, le-au expus într-o paradă a costumelor populare.
Și cum, după atâta muncă și joacă se cerea un ospăț pe cinste, nu a lipsit de la Sărbătoarea Toamnei nici plăcinta cu mere, asezonată cu dans și voie bună.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157672225047193″]
Alexandra JURCA
