PSD solicită recuzarea a două locțiitoare de circumscripții, mamă și fiică, în comuna Constantin Daicoviciu!

PSD solicită recuzarea

Partidul Social Democrat – Filiala Caraş-Severin, prin președintele organizației, deputat Ion Mocioalcă, a solicitat recuzarea şi implicit înlocuirea cu un alt locţiitor din rezervă, a locţiitorului Circumscripţiei nr. 26 Constantin Daicoviciu în persoana doamnei Sibiştean Ana.

Social democrații motivează cererea lor prin faptul că locțiitorul nu ar respecta legea 115/2015, art. 25, care precizează la alin. 3 că „în realizarea atribuţiilor ce revin birourilor electorale, membrii acestora exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă și imparţială a acestei funcţii este obligatorie.

În acest sens există suspiciunea rezonabilă că doamna locţiitor de la Circumscripţia nr. 26 Constantin Daicoviciu, în persoana doamnei Sibiştean Ana, apreciem că încalcă principiul imparţialităţii, având în vedere că pe pagina personala a dânsei de facebook, în repetate rânduri, 07.05.2016, 15.05.2016, 26.05.2016, susţine candidatul din partea P.N.L. la funcţia de primar al comunei Costantin Daicoviciu.

Dreptul dânsei de vot, nu poate fi confundat cu exprimarea pe o reţea publică, respectiv, profilul personal de facebook al doamnei Sibiştean Ana, a opţiunilor politice ale dânsei, care provoacă prin distribuirea acestor mesaje, fara nici un dubiu asocierea cu acest partid (P.N.L.), care poate influienţa opţiunea alegătorilor din comună, fiind distribuit public.

PSD solicită recuzarea

Poate fi reţinută susţinerea că, postarea şi distribuirea opţiunilor politice ale dânsei, urmăreşte scopul de a influenţa alegătorii cu drept de vot din comuna Constantin Daicoviciu, dat find faptul că este o persoană cu notorietate în comună, în trecut, respectiv până în anul 2013, a fost secretarul U.A.T. Constantin Daicoviciu, timp de 22 de ani.

În ceea ce priveşte, locţiitorul secţiei de votare nr. 212, Constantin Daicoviciu, în persoana numitei Murgoi Nicoleta, născută Sibiştean, fiica locţiitorului Circumscripţiei nr. 26 Constantin Daicoviciu în persoana doamnei Sibiştean Ana, solicităm pentru aceleaşi considereante recuzarea, respectiv înlocuirea acesteia cu un alt locţiitor, pentru suspiciunea rezonabilă că în exercitarea funcţiei nu ar putea da dovadă de imparţialitate, încălcând acest principiu, imperativ, prin postările de pe pagina personală de facebook a acesteia.

PSD solicită recuzarea

În hotărârea ce veţi pronunţa, cu respect vă rugăm să ţineţi cont de prevederile legale în vigoare, precum şi de Decizia irevocabila a ICCJ, prin care respinge recursul sentinţei nr. 21 din 17.01.2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, cu privire la postările pe reţeaua de socializare facebook.

Pagina de Facebook este spaţiu public, nu privat, arata o decizie irevocabila a înaltei Curţi de Justiţie si Casaţie.

 

„Profilul personal de facebook constituie spațiu public“ – ÎCCJ

PSD aduce în atenție un caz asemănător în care se face trimitere la informații apărute pe o pagină personală de Facebook și la modul în care a tranșat instanța acel caz. „Profilul personal de Facebook, chiar daca este accesibil unui număr restrâns de persoane, constituie spaţiu public, si nu privat, arată o decizie a ICCJ, care a respins ca nefondat recursul unui fost director din prefectura Mureş care a contestat o sancţiune primita de la Consiliul National pentru Combaterea Discriminării din cauza unei postări pe pagina personala de Facebook. Înalta Curte de Justiţie și Casaţie a pronunţat decizia irevocabilă pe 27 noiembrie, după o lună de amânare a pronunţării. În Romania cazul a constituit o premiera, iar Facebook are peste şapte milioane de useri.

Curtea de Apel Târgu Mureş stabilise, într-o cauză judecată în contencios administrativ în ianuarie 2013, ca pagina de Facebook este spaţiu public, nu privat.

Totul a pornit de la faptul că la început de 2012, în timpul protestelor împotriva guvernului Boc, Mircea Munteanu Nicolae, fostul director de cabinet al prefectului din Targu Mureş, a postat pe pagina personala de Facebook un mesaj: “Arbeit macht frei – asta să înțeleagă protestatarii”.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a sancţionat in februarie 2012, ca urmare a autosesizarii Consiliului, cu amenda contravenţionala in valoare de 1.000 de lei, pe motiv ca „fapta constituie o propagandă naţionalistă care aduce atingere demnităţii umane și creează o atmosfera degradanta, umilitoare si ofensatoare îndreptată împotriva grupului de protestatari”.

Munteanu a atacat hotararea in instanţa, considerand-o nelegala din mai multe motive, invocând intre altele si faptul ca pagina sa de Facebook, unde a postat mesajul incriminat, ar fi spaţiu privat, nu public. Instanţa din Mureş i-a respins contestaţia fostului director de cabinet, iar acesta a mers la ICCJ unde a înaintat recurs.

Înalta Curte spune că: respinge recursul declarat de Munteanu Mircea Nicolae împotriva sentinţei nr.21 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2014.

Curta de Apel Targu Mureş motiva astfel hotărarea pronunţată în ianuarie 2013

“Utilizarea în sine a afirmaţiei „Arbeit macht frei” intr-un cadru public sau accesibil publicului cu ocazia exprimării unei opinii referitoare la o anumita categorie de persoane

(protestatarii), provoacă fara nici un dubiu asocierea acesteia cu sentimente de dispreţ, repudiere, intoleranta, asa incat, reclamantul nu poate susţine ca a acţionat fara vinovăţie. Pe de alta parte, nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora prin postarea mesajului nu a urmărit lezarea demnităţii umane cata vreme (.. ) utilizarea acestui slogan, asociat in conştiinţa populara cu ororile nazismului, dovedeşte intoleranta acestuia fata de drepturile civile ale protestatarilor, consecinţa fiind lezarea demintatii acestora”, se mai arata in decizia Curţii de Apel Targu Mureş.

 

“Reţeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate cu o casuta poştala electronica. Profilul sau personal pe Facebook chiar dacă este accesibil doar prietenilor adica unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre «prieteni» putând distribui informaţiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunoştea”, se mai arata in decizia pronunţata de Curtea de Apel.

În susţinerea celor de mai sus, înţelegem să ne folosim de proba cu înscrisuri, respectiv print – screen al postărilor celor două locţiitoare.“, mai arată reprezentanții PSD în cererea transmisă.

 

Sergiu TABAN

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei