Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu şi Preşedintele AJF CS, Viorel Lolea, se susţin reciproc!
Noul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, Viorel Lolea, a avut astăzi ocazia, la mai puţin de 24 de ore de la alegerea sa în această funcţie, să urmărească împreună cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, prezent la Reşiţa, primul meci oficial de pe noul teren sintetic de la baza sportivă din Valea Domanului.Echipele care au disputat aici o partidă din liga a IV-a judeţeană au fost Metalul II Reşiţa şi Metalul Oţelu-Roşu, una din favoritele la promovare din acest sezon. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1.
Viorel Lolea s-a arătat încântat de dialogul constructiv pe care l-a avut cu proaspătul conducător al Federaţiei Române de Fotbal, de modul în care Burleanu gândeşte strategia dezvoltării fotbalului românesc şi principiile sănătoase care îl conduc pe acesta. Programul de lucru, vizite şi întâlniri al şefului FRF la Reşiţa a fost unul încărcat, dar Răzvan Burleanu nu a lăsat să se întrevadă nicio clipă oboseala pe chipul său şi a răspuns tuturor întrebările celor care l-au abordat la Reşiţa.
Tot astăzi, preşedintele fotbalului românesc a fost prezent şi la tribuna oficială din Valea Domanului, în cadrul partidei din Liga a II-a, seria 2 la fotbal, câştigată de Metalul Reşiţa cu 2-1 în faţa Gloriei Bistriţa, remarcând un joc slab al combatantelor la acest nivel, dar şi un jucător al Bistriţei, care s-ar putea regăsi în viitor în naţionala României. Nu neapărat naţionala lui Piţurcă de astăzi.
Sergiu TABAN

