Continuă curăţenia de primăvară la Reşiţa! Care sunt zonele intrate în reparaţii
Campania curăţeniei de primăvară, programată de municipalitate în perioada 1 martie – 15 aprilie, este în plină desfăşurare pe străzile Reşiţei: se plombează străzi, se plantează flori, copacii sunt toaletaţi, iar gazoanele tunse.
Lucrătorii Sectorului Drumuri din cadrul Serviciului Public Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public şi Deszăpezire au ieşit pe străzile Reşiţei pentru a repara gropile apărute în cursul sezonului rece. Astfel, au fost pregătite pentru plombare aleile Crizantemei, Liliacului şi Narcisei, pe o suprafaţă de 355 de mp. Lucrări de reparaţii şi întreţinere s-au desfăşurat şi pe carosabilul din zona Triaj, pe Bulevardul Muncii, unde a fost amenajată o parcare, şi pe drumul din cartierul Ţerova.
Ca să transforme oraşul într-unul curat şi civilizat în prag de primăvară, muncitorii din cadrul Sectorului Spaţii Verzi au avut trasate alte sarcini. Printre altele, aceştia s-au ocupat de curăţarea dalelor în Centrul Civic, plantarea pomilor în Centrul Civic, zona Câlnicel şi pe B-dul Alexandru Ioan Cuza, au cosit şi greblat gazonul pe Bulevardul Republicii şi Triaj pe o suprafaţă de 15000 de mp, au tăiat arborii uscaţi, îmbătrâniţi sau periculoşi, în urma sesizărilor primite de la cetăţeni şi au plantat flori în Centrul Civic (rond Semenic).
Toate lucrările sunt realizate cu bani din bugetul Consiliului Local.
Diana Radu
