Cum investiția la drumul de Broșteni se apropie cu pași repezi de finalizare, în lumina reflectoarelor a intrat o zonă cu „bube” mari la nivel de Oravița.
Este vorba despre Zona Gării, acolo unde străzile și parcările sunt adevărate capcane pentru șoferi. După nenumărate plombări realizate periodic, autoritățile locale au decis că este timpul ca zona să se bucure de o reabilitare completă, care să schimbe complet aspectul cartierului.
Proiectul este deja realizat și nu se mai așteaptă decât obținerea finanțării potrivite pentru demararea investiției. Valoarea totală pentru proiectul care vizează Zona Gării se ridică la o sumă de aproape 40 de miliarde de lei vechi, bani care vor veni fie de la Guvern, fie de la Uniunea Europeană.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157652381212895″]
„Suntem în proces de definitivare a drumului de Broșteni, este cam trei sferturi gata, și vrem să ne apucăm de Zona Gării. Ne vom îndrepta atenția exclusiv pe Zona Gării. Acolo drumurile sunt foarte proaste, noi am făcut plombări, dar astea nu țin. Trebuie să reabilităm toate străzile complet, pe fonduri europene sau guvernamentale, depinde ce linie de finanțare obținem. Indicat ar fi pe fonduri europene. Mai durează până depunem proiectul, până se aprobă, dar sperăm ca totul să meargă foarte repede. Este vorba despre o investiție de 30, 40 de miliarde în bani vechi, aproape un milion de euro”, explică primarul Dumitru Ursu.
Odată inițiată, investiția va acoperi întreaga zonă, inclusiv străduțele mici dintre blocuri, precum și parcările și porțiunile din fața garajelor.
„Avem acolo un proiect mai amplu, vrem să intervenim și printre blocuri, în zona de garaje. Cum obținem finanțare vom ști pe ce ne putem baza și pe ce perioadă ne vom întinde cu lucrările”, a mai menționat edilul-șef al Oraviței.
Alexandra JURCA
