Zi istorică pentru comuna Măureni. Vineri, 21 august, în comuna cărășeană vor avea loc două evenimente cu care locuitorii din Măureni nu se întâlnesc prea des: vizita premierului României și recepția unui proiect deosebit de important pentru cetățenii din Măureni și Șoșdea, pe care aceștia și l-au dorit realizat de ani de zile și care într-un final a fost dus la îndeplinire în administrația Filimon.
Prim-ministrul Ludovic Orban, în cadrul vizitei de lucru programată mâine în partea de vest a țării, alături de ministrul de Interne, Marcel Vela, se va opri și la Măureni, pentru a fi de față de recepția unui proiect în valoare de aproape 9 milioane de lei, derulat prin Compania Națională de Investiții și care presupunea asfaltarea a aproximativ 9 km de străzi. O premieră pentru localitatea cărășeană, având în vedere că unele din aceste străzi au trecut pentru prima dată printr-o astfel de lucrare.
„Mă simt onorat de vizita premierului Orban. Faptul că prim-ministrul României, indiferent de culoarea politică, a ales să vine în comunitatea noastră pentru a participa la recepționarea unui proiect, este fără îndoială o zi istorică pentru Măureni”, precizează primarul Brian Filimon.
Premierul Orban este așteptat la Măureni vineri, în jurul orei 14:00. Acesta va fi însoțit de ministrul de Interne, Marcel Vela.
foto Ludovic Orban: caleaeuropeana.ro
Karina TINCUL

“a ales să vine”
–
A ales că … “să vine”.
Că şi Vela a mai fost să îşi admire “opera”, chiar cu elicopterul MAI.
Doar că, din păcate, nu el a rămas acolo.