Voluntarii reșițeni te învață cum să pleci în lume cu Erasmus!

modelmic

Centrul de tineret Mansarda Reşiţa a găzduit încă de joi cursul Scrierea propunerilor de finanţare si managementul proiectelor in cadrul programului Erasmus. Este vorba despre un curs de formare care să vină în sprijinul celor care doresc să se înscrie în program.

Pe parcursul a trei zile, cursul a abordat teme diverse, una dintre ele fiind lucrul cu ghidul programului ERASMUS+ şi alte documente relevante pentru domeniul în care se dezvoltă proiectul. De asemenea, s-a pus accentul și pe identificarea nevoii pentru dezvoltarea proiectului, condiţii de eligibilitate, planificarea activităţilor de învăţare, rolurile organizaţiilor implicate într-un proiect, managementul riscului, cheltuieli eligibile şi alte teme relevante pentru scrierea şi gestionarea unui proiect ERASMUS+.

Cursul este pregătit şi implementat pe baza unei metodologii non-formale care pune accent pe participare şi implicare activă în procesul de experimentare a cursanţilor, care cu siguranță că vor pleca astăzi, în ultima zi de curs, cu un bagaj de cunoștințe care să-i ajute la înscrierea în acest program.

Cei 20 de participanţi sunt reprezentanţi ai echipelor de scriere de proiecte dintr-o serie de instituţii şi organizaţii din Caraş-Severin, ONG-uri, sau instituţii de învăţământ, care îşi doresc să dezvolte proiecte în cadrul Erasmus+.

Cursul este organizat în judeţul nostru cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin şi al Centrului de Voluntariat Reşiţa.

România are alocat, în anul 2015, un buget de 54.514.335 de Euro pentru programul Erasmus+, programul Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei