
Vizitele guvernamentale efectuate în Caraş-Severin care au vizat problematica UCM Reşiţa încep să îşi arate roadele.
Primele întâlniri în cadrul companiei care produce echipamente hidro-energetice pentru care şi-a adus un nemijlocit aport conducerea PSD Caraş-Severin, l-au adus în uzina reşiţeană pe fostul Ministru al Energiei, Constanţin Niţă. A urmat, mai recent, vizita actualului Ministru Delegat al Energiei, Răzvan-Eugen NICOLESCU, o vizită intermediată de aceeaşi conducere a PSD Caraş-Severin, în special de deputatul Ion MOCIOALCĂ – preşedintele PSD Caraş-Severin, la care şi-au dat concursul reprezentantul Guvernului în teritoriu, domnul prefect al judeţului Caraş-Severin Silviu HURDUZEU, precum şi administratorul judiciar al UCM Reşiţa, domnul Remus BORZA.
În urma vizitei întreprinse în secţiile de producţie ale UCM Reşiţa, au apărut şi primele semne concrete manifestate de actualul Guvern condus de Victor PONTA pentru compania noastră. În acest sens, din delegaţia ministerială condusă de ministrul Răzvan-Eugen NICOLESCU care se va deplasa la Forumul Energiei din Turcia, ce se va desfăşura între 20 şi 21 noiembrie 2014 la Istanbul, unul din membri nominalizaţi care va participa va fi Directorul General al companiei UCM Reşiţa, domnul Cosmin URSONIU.
Prin aceasta, se doreşte găsirea unor soluţii de a relua relaţiile comerciale ale UCM Reşiţa cu piaţa energetică turcă, acolo unde compania reşiţeană şi-a dovedit şi în trecut potenţialul şi profesionalismul, prin diversitatea de produse hidro-energetice realizate, livrate şi puse în funcţiune pe această piaţă.
Sergiu TABAN
Sigur caci noi u.c.m.r.-isti ne dorim o concretizare cat mai rapida a celor mentionate mai sus.Ne dorim cat mai multe comenzi,fie lucrari noi de pe piata turceasca fie R.K.-uri de turbine de pe raurile interioare din tara. Marea majoritate a angajatilor nostri sunt in 75% de 16 luni. Ne dorim de lucru sa putem chema toti oameni la lucrusi sa ne desfasuram activitatea profesionala in bune conditii. Varog sa ma suportati ,pentru ca ma repet=Cu oamenii pe care ii avem ,fie la nivel de conducere fie la nivel de executie,putem SIGUR ,sa facem fata si la executarea de turbine noi si la R.K.-uri .