Viitorul orașului Moldova Nouă se decide astăzi, la Înalta Curte de Casație și Justiție

modelmic

Forul suprem judecătoresc din țara noastră – Înalta Curte de Casație și Justiție din România (ÎCCJ) dezbate în această dimineață soarta orașului din Clisura Dunării, Moldova Nouă. În speță este vorba de o contestație a PNL Caraș-Severin prin care se cerea (și chiar s-a obținut), suspendarea primarului ales al orașului, Adrian Torma. Mai mult decât atât, instanțele precedente au decis că acesta nu ar avea dreptul nici măcar să mai candideze la Primăria acestui oraș. Suspendat a fost și Consiliul Local, ales democratic la sfârșitul lunii septembrie, asupra căruia nu plana nicio umbră de îndoială privind legalitatea procesului electoral. În consecință, de aproape 4 luni de zile, orașul este condus de către…secretarul Primăriei. Din păcate, acesta nu poate și nu are dreptul să acceseze banii europeni, să scrie programe pentru noul exercițiu financiar, ci doar să administreze o Primărie în regim de avarie.

Am încredere în justiția din România“ – a declarat pentru Reper 24, Gabriela Stuparu, fost judecător, actualmente vicepreședintele organizației PSD Caraș-Severin. Edilul ales de către comunitate, Adrian Torma nu a dorit să declare acum, în preajma dezbaterii de la ÎCCJ, nimic. Acesta a precizat însă, într-o relatare anterioară, că dorește ca justiția să hotărască ce e mai bine pentru locuitorii acestui oraș. Vă reamintim că în ultimii 4 ani și jumătate de mandat, Adrian Torma a reușit să înceapă schimbarea orașului în bine, prin implementarea unor proiecte cu finanțare europeană și guvernamentală, în beneficiul locuitorilor acestui oraș de la malul Dunării.

Rămâne de văzut dacă din acest război PNL-PSD va câștiga ceva și electoratul sau a fost doar o sforțare din partea unora de a-și arăta mușchii politici (la vremea aceea), acum puțin cam ofiliți ca urmare a rezultatelor parlamentare din luna decembrie a anului trecut. Din toată această luptă rămâne un gust amar și o întrebare firească: cine știe ce e mai bine pentru un oraș: locuitorii, cei care merg la vot, sau cei care încearcă să tragă spuza pe turta lor și să câștige un meci la masa verde? Este foarte posibil ca răspunsul să-l aflăm după dezbaterea de astăzi, când ÎCCJ va rămâne probabil în pronunțare în această dispută 100% politică.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Bănățean

    De reținut,…..si din această cauză tov. Senator Vela si-a pierdut funcția de ministru….!!!!

  2. Colombo

    Domul Vela a deranjat pe Iohanis si pe Ludokovid si era un pericol să câștige președinția PNL. De departe , a fost cel mai bun ministru PNL , a avut o situație foarte grea de gestionat, a facut față, chiar cu ochii pe subordonații care faceau poliție politică si pe infractori. A greșit cu secretarii de stat , ca i-a acceptat, cu unii consilieri, care dadeau raportul in altă parte. Ca sa fiu înțeles, nu l-am votat pentru ca făcea parte dintr-un guvern MINICINOS , IPOCRIT. La Moldova Nouă vor fi alegeri

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei