Deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean, propune o modificare legislativă care va avea ca efect soluționarea cererilor privind emiterea ordinului de protecție în cel mult 72 de ore de la învestirea instanțelor de judecată. În cazul în care proiectul va fi adoptat, victimele violenței în familie vor putea beneficia mai repede de protecția generată de emiterea unui ordin de protecție.
În prezent, deși legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie conține o serie de prevederi conform cărora cauzele de violență domestică contituie o prioritate, durata medie a judecării acestor cereri este extrem de mare.
“Raportul Inspecției Judiciare a CSM referitor la emiterea ordinului de protecție, studiile societății civile, precum și practica, toate demonstrează că există cazuri în care aceste ordine de protecție se emit după zeci, chiar sute de zile de la depunerea cererii. În aceste condiții, instrumentul devenea inutil în a asigura protecția femeilor care au nevoie de ajutor pentru a se rupe de o relație abuzivă. În urma colaborării cu Asociația Necuvinte am identificat acestă soluție ca fiind cea mai fezabilă în acest moment: emiterea ordinului de protecție în cel mult 72 de ore de la depunerea cererii și contez pe susținerea tuturor colegelor și colegilor parlamentari în a vota pentru siguranța femeilor”, precizează Valeria Schelean.
Deputatul PNL are în vedere în perioada următoare și înaintarea de noi propuneri referitoare la siguranța femeilor, considerând că violența domestică este un flagel care trebuie combătut cu toate armele.
Karina TINCUL
