Autoritățile cărășene și zeci de locuitori din Teregova sunt în alertă maximă după ce un bărbat în vârstă de 60 de ani a intrat parcă în pământ sâmbătă seara în pădurile dintre Verendin și Semenic.
Bărbatul este angajat al primăriei Teregova și a plecat împreună cu alte patru persoane după ciuperci în dimineața zilei de sâmbătă. Pe traseu, acesta s-a pierdut de restul grupului, și de atunci nimeni nu i-a mai dat de urmă.
Alarma a fost dată chiar de fiul bărbatului, care în seara de sâmbătă a anunțat autoritățile că tatăl său nu a mai ieșit din pădure, efectivele de jandarmi de la Crivaia plecând de urgență în căutarea acestuia.
Din păcate însă, căutările au fost oprite în jurul orei 3 din cauza ceței deosebit de dese, fiind reluate duminică la prima oră. După o zi intensă de căutări însă, bărbatul nu a fost găsit.
În această dimineață echipajele de jandarmi, salvamontiști, polițiști, reprezentanți ai Direcției Silvice, dar și cetățeni ai localității Teregova l-au cautat din nou intens pe bărbatul dispărut, în speranța că îl vor găsi în viață.
În ajutorul efectivelor cărășene au venit astăzi și grupa de intervenție a jandarmilor timișoreni, dar și drona aflată în administrarea Primăriei Caransebeș.
„Continuăm căutările, de la ora 8 au fost demarate. Am primit apel sâmbătă, în jurul orei 12 fără opt minute, iar jandarmii din Crivaia au demarat imediat căutările până la ora 3 când acestea au fost oprite din cauza ceței. Am reluat căutările duminică dimineața. Fiul bărbatului ne-a anunțat de dispariția acestuia”, explică Marius Săndulescu, purtător de cuvânt al IJJ Caraș-Severin.
Bărbatul dispărut are 60 de ani și este administratorul Primăriei Teregova.
UPDATE:
Omul a fost găsit în jurul orei 12:30 în zina Botu’ Calului. Din fericire, acesta a avut mâncare cu el și a reușit să reziste cu brio la cele două nopți petrecute singur în pădure. Starea de sănătate a bărbatului este bună, acesta nu necesită îngrijiri medicale.
Alexandra JURCA
