Un reșițean de renume în handbalul european: Florin Pera, antrenorul SCM Râmnicu Vâlcea!

modelmic

Un reșițean de renume în handbalul european: profesorul Florin Pera, antrenorul SCM Râmnicu Vâlcea!

Pe malurile Bârzavei se scrie arareori despre elitele sportului reșițean, mai cu seamă atunci când ele nu se mai află în rândul celor ce deservesc destinele unor echipe din municipiu sau din județ. Totuși, nu putem rămâne indiferenți la marea performanță lăsată în urmă de un Cristi Chivu, Dorinel Munteanu, Alina Vuc, Francisc Vaștag sau Miodrag Belodedici, ca să remarc doar câteva nume cunoscute publicului amator de sport autohton.

De obicei, așa cum am dovedit-o în timp, obișnuim să ne amintim de cei care au scris istorie, indiferent de domeniul în care activează, atunci când ei nu mai sunt sau nu mai activează. De aceea am hotărât, cât mai suntem, cât mai sunt, vorba marelui Adrian Păunescu, să îi pomenim atunci când sunt și îi avem în plină activitate pe cei care au ajuns la un nivel de excelență al performanței.

Iar în această categorie, a reșițenilor care scriu o pagină frumoasă de istorie a handbalului românesc se înscrie și profesorul Florentin Pera, antrenor în prezent al formației de Liga Campionilor și campioana a României, SCM Râmnicu Vâlcea.

Scriu cu detașare și în aceeași măsură un sentiment de emoție despre Florin, așa cum îi spunem cei apropiați, pentru că îl cunosc de mic, de când împreună cu frații noștri băteam „poalma“ în spatele blocului de pe Rodnei. Trecut-au ani, cu zecile peste acele momente de neprețuit dar Florin a rămas devotat consecvenței, performanței, seriozității cu care trata orice aspect, un tip cu personalitate care se bate pentru crezul lui cu argumente solide. Florin a avut neșansa accidentării timpurii, de pe vremea când la Reșița handbalul masculin prindea aripi, sub cea mai glorioasă perioadă de după revoluție – UCM Reșița. Sunt sigur că Pera, muncitor și dotat fizic, ar fi avut un parcurs ascendent în cariera de handbalist și ar fi fost unul din jucătorii de bază ai naționalei. N=a fost să fie, dar asta nu a însemnat că nu și-a urmat visul handbalistic.

Pera a intrat în lumea antrenoratului, pregătind echipele SC Mureșul Târgu Mureș și CSM Cetate Deva, iar în 2008 a revenit la Universitatea Reșița, echipă aflată pe atunci pe ultimul loc în Divizia A, tatonat fiind de președintele clubului, inimosul profesor Tavi Măzăran. Cu Florentin Pera pe banca tehnică, echipa reșițeană a promovat, după doar două sezoane competiționale, în Liga Națională.

După ce a servit „patria“ locală și a dus-o pe CS Universitatea Reșița de pe „nicăieri, până în prima ligă de handbal feminin, Florin Pera a primit recunoașterea mai multor cluburi din țară care au luptat pentru semnătura lui: CS Tomis Constanța, HCM Roman, U Alexandrion Cluj și HC Dunărea Brăila, echipe la care le-a impregnat dorința de victorie și o amprentă proprie, specifică marilor traineri ai acestei discipline sportive. Să amintim că în perioada 2012 – 2015, Federația Română de Handbal l-a desemnat pe Florentin Pera antrenor secund al echipei naționale de handbal feminin a României, alături de titratul Gheorghe Tadici.

Viața sportivă a profesorului reșițean Florentin Pera, care are doi copii și este căsătorit cu Loredana, o fostă handbalistă care a activat la Universitatea Reșița și HC Zalău, a luat o altă turnură odată cu preluarea funcției de antrenor al formației SCM Râmnicu Vâlcea. Pentru că se știe ce consistență are Râmnicu Vâlcea doar atunci când pronunți această asociere pentru spiritul handbalului românesc și european. Iar Vâlcea avea nevoie de o reconstrucție serioasă, de un antrenor sufletist, pregătit pentru competiții interne dar și internaționale, un vizionar al handbalului care s-a dovedit a fi chiar reșițeanul Florin Pera. Cum s-ar spune, pentru suflarea handbalistică din Vâlcea, Pera a fost omul potrivit, la locul potrivit!

Cine și-ar fi închipuit că având un buget cu mult mai mic decât cel al campioanei continentale CSM București, antrenorul Pera și echipa sa SCM Rm. Vâlcea o vor învinge pe aceasta în campionat și îi va sufla campionatul în 2019, Cupa României în 2020, Supercupa României în două rânduri 2018 și 2020? Să mai spunem că în ultimii doi ani, Florentin Pera a luptat cu SCM Rm. Vâlcea în Liga Campionilor unde a demonstrat că este o echipă de o largă perspectivă europeană și a învins-o chiar în capitală pe câștigătoarea Ligii Campionilor CSM București, cea pentru care formația vâlceană a devenit cel mai urât coșmar?

Pentru că, așa cum am înțeles în timp, Florentin Pera reprezintă un pariu câștigat pentru handbalul românesc, dar un pariu de care s-au îndoit în timp mulți „mari specialiști“ și căruia au încercat să-i tragă frâna de mână o serie de mari conducători vremelnici ai FRH-ului. Doar că atunci când ai valoarea, aceasta primează dincolo de orice jocuri de culise iar românul, reșițeanul Florin Pera a demonstrat că este un antrenor de top și oricând pregătit să facă față exigențelor europene, un om care merită întreaga recunoștință a comunității din rândul căreia s-a înălțat, amintind-o aici pe cea a Reșiței, care îl regăsește mult prea puțin între scriptele sale pe acest mare campion al sportului românesc, aflat în plină activitate.

Despre reșițeanul Florentin Pera vom mai vorbi cu siguranță aici, pentru că profesorul că ne va angaja în continuare cu succes „pe semicercul“ unor partide care ne vor ține cu sufletul la gură, ca de fiecare dată.

Până atunci, noi îți spunem …mulțumim Florine, pentru tot ceea ce ai demonstrat și vei continua să demonstrezi în handbal și să fii sigur că ți-ai câștigat definitiv un loc în inimile noastre!

Sergiu TABAN

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. titianpuichita70@yahoo.com

    Felicitari Florin ! Un antrenor desavarsit muncii sale, serios care nu s-a multumit niciodată cu jumătățile de măsură, care a dorit si doreste în permanenta performanța la nivel înalt drept dovadă a caştigat campionatul cu Râmnicu Vâlcea în detrimentul Csm-ului din Bucureşti o echipa cu in buget uriaş si cu jucatoare de talie mondială. Respect si familiei pt susținere.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei