Turism balnear și aventură în Băile Herculane! Stațiunea începe să atragă persoane de toate vârstele!

modelmic

Stațiunea Băile Herculane, intrată în ultimii ani într-un con de umbră, începe, încet – încet, să atragă atenția turiștilor de toate vârstele. Stațiune milenară, cunoscută, în special, pentru apele sale termale, folosite încă de pe vremea romanilor, Băile Herculane a început să fie căutat și de tinerii interesați de aventuri și de sporturi mai mult sau mai puțin extreme, cum ar fi cățărarea sau raftingul. 

Zona a început să fie cunoscută printre amatorii de escaladă după organizarea aici, anul trecut, a Festivalului Internațional de Escaladă „Petzl Roc Trip”, care a atras mii de participanți din întreaga lume. Iar urmările încep să se simtă, tot mai multe grupuri alegând să vină la cățărat pe traseele alpine din zona Văii Cernei, care au grade de dificultate diverse, potrivite atât pentru cei cu experiență în domeniu cât și pentru cei aflați la început de drum.

Recent am constatat că impactul acelui eveniment organizat cu Petzl, în 2014, chiar a fost cel scontat pentru zonă noastră. Au venit cei de la Alternativ și chiar au spus că în momentul de față sunt pe zonele de cățărare foarte mulți străini”, a precizat pentru Reper 24, președintele Asociației de Turism din Băile Herculane, Mariana Molnar.

Aproape săptămânal, în weekend-uri sosesc în stațiunea de la Valea Cernei, și tineri doritori să practice rafting, aduși de firme din Timișoara, dar și din Ungaria. Cu câțiva dintre aceștia am stat și noi de vorbă, turiștii declarându-se încântați de experiența trăită pe Cerna, de frumusețea peisajului, dar și puțin dezamăgiți de starea în care se află clădirile istorice din centrul stațiunii.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157654499327220″]

A fost o experiență fantastică, chiar vă doresc să împărtășiți aceiași experiență de care am avut parte noi. N-am mai făcut rafting, este prima oară, chiar m-am simțit fantastic. Și zona este fantastică, doar că îmi pare foarte rău că este distrusă, nu știu din ce cauză, cred că datorită situației politice”, declara pentru Reper 24 unul din turiștii care făceau recent rafting pe Cerna, turist sosit tocmai din Râmnicu Sărat.

În plus, din stațiune nu lipsesc, bineînțeles turiștii veniți din întreaga țară și chiar de peste hotare pentru a beneficia de efectul tămăduitor al apelor termale.

Este o stațiune foarte frumoasă, curată. Am venit pentru tratament. Am scelroză în plăci și m-au ajutat foarte mult băile astea, puteam să fiu oale și ulcele de mult. Doctorii mi-au recomandat să vin aici și doar aici. Mi-au dat odată bilet în altă parte și nu mi-a fost bine”, am aflat de la doamnă din București, venită în Băile Herculane pentru al cincilea an consecutiv.

Asociația de turism din Băile Herculane are și alte planuri pentru a atrage turiștii în cea mai veche stațiune din România:  „Anul acesta, la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie, intenționăm să reedităm Ziua Turistului Activ la Băile Herculane. La începutul lunii iulie va avea loc Festivalul Hercules, iar spre toamnă Zilele stațiunii Băile Herculane, și sperăm că mai inventăm câteva evenimente pentru atragerea turiștilor”, a menționat Mariana Molnar.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei