Peste 2 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene, au fost investiți în modernizarea și dotarea Policlinicii din Moldova Nouă. Deși lucrările au fost terminate deja și s-au achiziținat și aparate moderne de câteva luni, unitatea medicală nu a fost încă inaugurată. Motivul – nu s-a reușit încă conectarea computerului tomograf la rețeaua de alimentare cu energie electrică.
”Policlinica este gata, trebuia să tăiem panglica în luna decembrie dar lucrurile merg ca de obicei în România. Avizele de la Electrica se obțin foarte greu, îți dau soluții că trebuie să repari tu transformatorul pe banii tăi ca să poți să le plătești lor, așa se face în România. Mai trebuie să legam în transformator cablurile electrice. Să rezolvăm și această problemă, după care, cu ghilimelele de rigoare, tăiem panglica”, a declara pentru Reper 24, în urmă cu peste 5 luni, primarul orașului Moldova Nouă, Matei Lupu.
Problema nu a fost rezolvată nici acum, deși au trecut peste 5 luni de zile. Săptămâna trecută, managerul spitalului din Moldova Nouă, Milorad Brăilă, preciza și el că singurul lucru care stă în calea inaugurării Policlinicii este faptul că nu s-a făcut conectarea computerului tomograf la rețeaua de alimentare cu energie electrică.
„Avem echipament de ultimă generație în Policlinică, avem un computer tomograf cum nu se mai găsește în Caraș-Severin decât la Reșița, avem eco 4D, avem diferită aparatură pentru balneochinetoterapie, la chirurgie, la interne, ORL, avem cum se spune tot ce ar trebui să fie. Dar Policlinica este neterminată din cauza energiei electrice care trebuie trasă la computerul tomograf care nu permite oscilații în timpul lucrului. Trebuie trasă o linie separată, sperăm să se facă cât mai curând”, preciza Milorad Brăilă.
Spitalul și Policlinica din Moldova Nouă deservesc aproximativ 30.000 de pacienți din Clisura Dunării. Autoritățile din Moldova Nouă au reușit accesarea de fonduri europene pentru modenizarea și dotarea Policlinicii în anul 2011, unitatea neavând parte de reparațiii capitale sau retehnologizări în ultimii peste 30 de ani. Au fost investiți în unitatea spitalicească peste 2 milioane de euro, jumătate pentru achiziționarea de aparatură performantă, iar cealaltă jumătate pentru lucrările de reparațiile. Proiectul a fost unul complex și a cuprins printre altele refacerea integrală a instalațiilor electrice și sanitare, a instalațiile de încălzire, reabilitarea termică a clădirii, lucrări de finisare interioară și de repartizare a spațiilor pe cabinete.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157652581107243″]
Karina TINCUL
