O plimbare matinală prin orașul cu poeți mi-a adus în fața ochilor o imagine tristă, posomorâtă, bacoviană chiar. Un oraș măturat de o ploaie mocănească, un cer plumburiu cu aceeași oameni triști de dinaintea alegerilor parlamentare. Acestea au trecut, iar sentimentul de tristețe și supărare răzbate dincolo de optimismul afișat aseară de liderii acestor formațiuni politice.
Și să le luăm pe rând. Spuneam că dincolo de euforia rezultatelor date de exit-pool, se găsesc frământările interne ale fiecărei formațiuni politice. PSD-ul e câștigător detașat cu aproape 30% din sufragii, la care se vor adăuga alte 5 procente din redistribuire. De ce e supărat? Simplu, pentru că nu are majoritate simplă în viitorul parlament și nu prea are variante de alianță pentru formarea executivului. PNL-ul e de asemenea supărat că a scos un scor cu 5 procente sub previziunile lor, că nu a reușit să ia fața PSD-ului, că va avea de împărțit mult cu viitorii colegi de guvernare USR – PLUS.
Și dacă tot am ajuns la această formațiune politică, să precizăm că în ciuda scorului mult mai mare față de acum 4 ani obținut în acest scrutin electoral, aceștia sunt supărați, ba chiar se solicită demisia lui Dan Barna, pentru faptul că nu ai obținut un scor cu 2 în față, că nu au puterea să facă alianță doar cu liberalii pentru guvernare. La toate acestea mai adăugăm lupta fratricidă între USR și PLUS, fiecare dorind să dețină supremația în varianta unei unificări într-o singură formațiune politică.
Supărați sunt și PMP-iști lui Băsescu, care au obținut primul loc sub linie. Dacă e să pierzi cu un scor general de 1 – 2% mai e cum e, precum în cazul PPU-SL-ului sau al PER-ului, dar să obții peste 4,5%, să vezi linia de sosire și să nu poți să mai ai o zvâcnire până la finiș….e crunt. Dar asta e politica. Supărați sunt și cei ai lui Ponta din Pro-România; supărați pentru că electoratul i-a trimis nu în opoziție ci în afara parlamentului pentru următorii 4 ani. Vor mai candida la următoarele alegeri? Vor mai avea puterea să renască ciugulind câte un vot pe ici pe colo pentru a reuși să treacă pragul? Greu de spus,dar vom afla peste 4 ani.
Singurii care sunt liniștiți sunt cei de la UDMR. Aceștia par să readucă la viața gluma aceea care circula pe buzele românilor până acum 4 ani: „De ce se organizează alegeri în România? Pentru a ști cu cine va guverna UDMR-ul“. Cu un scor foarte bun, aceștia vor juca un rol cheie în formarea viitorului guvern. Alea acta est cum ar spune latinul, sau zarurile au fost aruncate. Însă tare mi-e teamă că e o aruncare așa puțin, pe sub mână ca la barbut. Nu știu cina va lua potul cel mare,dar sunt convins că cel care va fi cu buza umflată și buzunarele goale va fi măria sa alegătorul care ieri a ales…să nu aleagă. Cu prezență la vot de 32% orice era posibil să se întâmple și chiar s-a întâmplat.
Ultimul, dar nu cel din urmă, e AUR. Un partid venit de nicăieri, îndreptându-se spre niciunde. Aceștia au anunțat că nu vor intra în coaliție cu nimeni, adică nu vor la guvernare. Bine, Bine, la guvernare nu, dar nici în opoziție? Tare sunt curios care va fi abordarea lor politică. Un fel de Gică contra. ori ceva de genul votez dacă îmi dai? Rămâne de văzut.
Între timp viața noastră continuă; cu pandemie, cu spitale pline, cu autostrăzi promise dar nerealizate, cu spectrul unei crize economice de amploare. Rămânem triști și plouați, asemeni vremii de afară, cu pensionarii și șomerii de zi cu zi, cu scumpiri și miliardari de carton și cu o clasă politică amorfă generată de un electorat amorțit.
Dan AGACHE
Acum sa nu mai aud din gura unui roman ne merge RAU din cauza clasei politice.Devina este poporul care merge dintr-o extrema in alta ba cu PSD( fosti comunisti) ori AUR (legionari) atunci sa ne miram ca Romania merge spre directie buna.
Este o vorba din batrani cand un popor nu are EDUCATIE si se lasa manipulat de oameni care se dau drept adevarati romani atunci nu merita sa existe.
Bun editorialul! Cel puțin m-ați scutit să mă mai uit azi în oglindă. Spre Câlnic, în albia Bârzavei, parcă e mai mult plumb pe fund; o fi de la mulțimea de pescari sau de la norii plumburii din ultima vreme?!