
Opt trenuri deviate de InterRegio care tranzitează sud-vestul ţării au fost deviate, până vineri, 19 septembrie, din cauza inundaţiilor din zonă, anunță CFR Călători. În plus, în această perioadă şi în circulaţia trenurilor Regio sunt modificări anunţate la nivel local.
Înainte de călătorie, pasagerii sunt sfătuiți să contacteze telefonic gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Lista cu numerele de telefon ale staţiilor CFR este disponibilă pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la rubrica Info Utile-Informaţii telefonice-Staţii.
Pasagerii care aveau bilete la trenurile deviate, precum şi posesorii de abonamente vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul/călătoriile neefectuate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată şi reglementărilor în vigoare.
Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului CFR din staţii
Modificările anunțate de CFR Călători, într-un comunicat de presă:
| TREN | SEPTEMBRIE | MODIFICARE |
| IR 72-1Bucureşti Nord – Filiaşi – Orşova Lugoj – Timişoara Nord – Budapesta | 16 | pe ruta deviată: Bucureşti Nord – Filiaşi – Târgu Jiu – Simeria – Ilia – Lugoj – Timişoara Nord – Arad – Budapesta |
| 17 şi 18 | pe ruta deviată: Bucureşti Nord – Filiaşi – Târgu Jiu – Petroşani – Simeria – Deva – Arad – Budapesta | |
| IR 73-2Budapesta – Timişoara Nord – Lugoj – Orşova – Filiaşi – Bucureşti Nord | 16 | pe ruta deviată: Budapesta – Timişoara Nord – Lugoj – Ilia – Simeria – Târgu Jiu – Filiaşi – Bucureşti Nord |
| 17 şi 18 | pe ruta deviată: Budapesta – Curtici – Arad – Deva – Simeria – Petroşani – Târgu Jiu – Filiaşi – Bucureşti Nord | |
| IR 1691Bucureşti Nord – Filiaşi – Orşova – Lugoj – Timişoara Nord | 16, 17, 18 | pe ruta deviată: Bucureşti Nord – Filiaşi – Târgu Jiu – Simeria – Ilia – Lugoj – Timişoara Nord |
| IR 1693Bucureşti Nord – Filiaşi – Orşova – Lugoj – Timişoara Nord | 16 | pe ruta deviată: Bucureşti Nord – Filiaşi – Târgu Jiu – Simeria – Ilia – Lugoj – Timişoara Nord |
| IR 1693Bucureşti Nord – Filiaşi – Orşova – Lugoj – Timişoara Nord | 17 şi 18 | circulă numai pe distanţa Bucureşti Nord – Orşova şi este anulat pe distanţa Orşova – Timişoara Nord |
| IR 1695Bucureşti Nord – Filiaşi – Orşova – Lugoj – Timişoara Nord | 16/17, 17/18 şi 18/19 | pe ruta deviată: Bucureşti Nord – Filiaşi – Târgu Jiu – Simeria – Ilia – Lugoj– Timişoara Nord, cu meţinerea grupei de vagoane pentru Reşiţa |
| IR 1696Timişoara Nord – Lugoj – Orşova – Filiaşi – Bucureşti Nord | 16/17, 17/18şi 18/19 | pe ruta deviată: Timişoara Nord – Lugoj – Ilia – Simeria – Târgu Jiu – Filiaşi – Bucureşti Nord, cu meţinerea grupei de vagoane de la Reşiţa |
| IR 1692Timişoara Nord – Lugoj – Orşova – Filiaşi – Bucureşti Nord | 16, 17 şi 18 | pe ruta deviată: Timişoara Nord – Lugoj – Ilia – Simeria – Târgu Jiu – Filiaşi – Bucureşti Nord |
| Tren suplimentar IR 12190 | 18 şi 19 | va circula suplimentar pe ruta Orşova (plecare 09:00) – Bucureşti Nord (sosire 14:37). |
Karina TINCUL