
Seria accidentelor grave continuă în județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 18 ani a decedat într-un accident în această dimineață, pe raza localității Ciclova Română .
Tânărul se deplasa cu o motocicletă, el pierzând controlul ghidonului și lovindu-se de zidul unui imobil. În urma impactului, tânărul a decedat, deși purta cască de protecție, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Ancuța Chețan.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că victima nu poseda permis de conducere corespunzător pentru categoria autovehiculului.
Un alt accident de circulație a avut loc aseară în pe bulevardul Republicii din municipiul Reşiţa. O femeie de 44 de ani a fost grav rănită, ea fiind acroșată de un autoturism în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. Victima a fost transportată la la Spitalul Judeţean de Urgență din Reşiţa şi ulterior transferată la Timişoara.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Karina TINCUL