Pandemia de coronavirus ne-a creat o situație atipică; trebuie să trăim și mai ales să muncim alături de el și să încercăm să ne ferim așa cum sunt recomandările oficialităților și ale specialiștilor în sănătate. Coronavirusul nu ține cont de vârstă, de sex, de orientarea politică, de funcție, nu ține cont de nimic. Toate acestea ne obligă să-l tratăm cu prudență și să ne facem treaba cât putem mai bine. În ce măsură Procuratura Caraș Severin reușește să împace și măsurile de prevenție și distanțare socială, dar și munca de zi cu zi, aflăm de la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin Laura Iancu:
„Ca și conducător de unitate, trebuie să impunem și să respectăm reguli. Toată viața mea am fost un om corect și am respectat reguli și asta este cel mai important lucru. Sunt sacrificii pe care toți le facem în această perioadă; noi purtăm mască, purtăm mănuși, respectăm distanțarea socială: vreau să depășim cu bine criza, să nu fie probleme, să câștigăm acest război cu un inamic nevăzut și să fim vigilenți. Putem să comunicăm prin e-mail, afișăm dosarele mai importante, comunicatele mai importante pe situl Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Pentru reprezentanții presei care nu cunosc acest lucru sunt și purtător de cuvânt al instituției noastre, pe lângă aceea de prim procuror și am un locțiitor în ceea ce privește relația cu mass-media pe procurorul Andrei Hosu. În cazul în care un procuror dorește să prezinte un caz mai important o poate face doar însoțit de mine sau de locțiitorul de purtător de cuvânt. Sunt reguli în relația cu presa care trebuie respectate. Magistratul răspunde pentru declarațiile pe care le face, precum și presa, dacă dă alte informații decât cele avizate de primul procuror sau de locțiitor, nu sunt certe“.
„Referitor la cazurile aflate în dezbaterea procuraturii, referitoare la zădărnicirea luptei anticovid, prim procurorul Laura Iancu a precizat pentru Reper24: „De la cele 24 de cauze COVID pe care le aveam în urmă cu o săptămână, am ajuns astăzi la 29; au fost 30 dar un dosar s-a soluționat chiar la începutul acestei săptămâni. Din cele 29 de dosare, 4 sunt deschise la Reșița, 17 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, 10 la Oravița și 4 la Moldova Nouă. Din aceste 29 de dosare este începută urmărirea penală In REM pentru 28 de dosare iar în unul singur avem o urmărire penală In persona, aflat în lucru la Procuratura de pe Lângă judecătoria Reșița“.
„O altă situație pe care o facem, sunt dosarele de culpă medicală. Sunt 10 dosare, toate la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Reșița. Trebuie precizat că în toate cele 10 dosare este vorba de o prezumție de culpă medicală alta decât cea legată de COVID. Aș dori să mai precizez faptul că urmărirea penală are caracter nepublic, nu putem da nimănui date din aceste dosare. Trebuie, poate mai mult ca niciodată, să fim responsabili, să luăm decizii corecte și să nu greșim“ – a mai precizat pentru Reper24 Laura Iancu prim Procuror de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Dan AGACHE
