În anii electorali, în care politicienii îşi ascut, spre fatală utilizare, ghearele, dinţii şi moravurile, e mai bine să nu te nimereşti în calea lor, sau dacă chiar nu poţi ocoli cu nici un chip ciocnirea, atunci să ai grijă ca ea să nu se producă toamna, pentru că e sezonul de rut al politicienilor, iar în anii în care ei se confruntă pentru a fi aleşi, uită de Dumnezeu, mamă şi tată, uită de morală şi de bunele obiceiuri şi nu vor amuşina şi strânge nimic altceva în colţi decât jugulara semenilor lor! Acum vor să acapareze totul, de la bunăvoinţă la vot, iar acest exerciţiu de năvală şi prăduire nu are egal în ferocitate şi rapacitate…
Am urmărit în ultimele zile două astfel de feline politice, în încercarea lor de a pune botul pe electorat şi, în acelaşi timp, pe treburile ţării şi le-am admirat atât nedisimulatul tupeu, cât şi neostoita foame şi sete de sânge electoral proaspăt; numai că fiecare din cele două feline s-a exprimat într-un registru propriu, în concordanţă deplină cu propria zestre genetico-neuronală şi cu propria inteligenţă emoţională.
O primă probă de laborator a dat-o Liviu Dragnea, în recenta dispută cu premierul Dacian Cioloş; s-a văzut cât se poate de clar că, atunci când e vorba de sânge electoral, Dragnea nu are egal în vidul de scrupulozitate care îl înconjoară şi că nu degeaba a fost acuzat de opinia publică (şi nu numai de ea!) că simte acest sânge până şi în oasele strămoşilor, fie moaşte, fie nu!…Dintre toate inepţiile spuse de dragonul roşu de Teleorman m-a frapat una singură, dar nu oricum, ci până la înfiorare, şi anume aceea că, pe hârtie este valabilă creşterea economică afirmată de Cioloş, dar ea nu se vede şi în buzunarul cetăţenilor!
O asemenea chimie fină între cinism şi prostie rar ne este dat să vedem, chiar şi în campaniile electorale!…Ca să vezi, esenţa definiţiei baronului local, care este Liviu Dragnea, nu mai poate dintr-odată de grija sărmanului popor!
Îi vrea, brusc, binele, dar nu oricum, ci chiar făcut de duşmanul Cioloş, care, când e pus la zid că dă ordonanţe, în timp ce a fost pus numai pentru a pregăti alegerile, când e acuzat că nu ia destule măsuri pentru absorbţia banilor europeni! Dar nu acest lucru e bătător la ochi, până la strigător la cer în cele spuse de Dragnea, ci faptul că din strigătura lui neaoşă răzbate prin toţi porii un populism fără margini, care ne arată că individul nu se sinchiseşte prea mult să recurgă la vechile şi demodatele ustensile ale politicii stângiste pentru a păcăli şi acapara din nou electoratul, care este atât de sărac încât îşi doreşte din răsputeri să fie hrănit cu iluzii şi minţit cu neruşinare!
Pe lângă populismul deşănţat afişat de Dragnea, răspunsurile lui Cioloş aveau bunul-simţ, chiar candoarea pianistului rătăcit la bordel! Nu ştiu de ce, dar în confruntarea celor doi a fost ceva care mi-a amintit de o celebră vorbă de-a lui Niccolo Machiavelli, care a spus că „nu ştiu ce e mai bun, răul care aduce folos, sau binele care dăunează”.
Au mai fost şi alţi indivizi cu ideologii şi atitudini populiste, de la Ion Iliescu încoace, dar lui Dragnea nu i se potriveşte deloc, dar chiar deloc! L-am cunoscut mai bine în toamna anului 1997, când eram secretarul organizatoric al Partidului Democrat, adică şeful lui pe linie de partid! În toamna aceea s-a încins o dispută cumplită între el, care era preşedinte de consiliu judeţean şi Adriean Videanu, pe atunci deputat şi presedinte al filialei judeţene PD; în esenţă, Videanu l-a acuzat pe Dragnea, pe atunci un copil mai sărăcuţ, că a fost prins de asemenea apucături de arivism şi căpătuială încât compromite partidul cu totul în ochii electoratului! Am verificat pe teren şi Videanu avea perfectă dreptate, Dragnea se manifesta mai rău decât dacă Teleormanul ar fi fost moşia lui, aşa încât am luat toate măsurile pentru a-l exclude din partid, fără să intuiesc nici un pic ce va urma, adică faptul că se va căpătui la adăpostul altui partid, ba chiar va ajunge şeful lui!…Acesta e motivul pentru care mă pufneşte râsul când îl aud pe Dragnea plângând pe umerii poporului oropsit!
Pe lîngă demersul populist, incult şi demagog al lui Dragnea, mult mai periculoasă, prin perfidie şi inteligenţă mi se pare acţiunea altei feline politice, doamna Ecaterina Andronescu! Intuind că, sub tehnocraţi, scoala românească ar avea o şansă, unică în ultimii 25 de ani, de a ieşi de sub „oblăduirea politicului”, Cati strecoară pe hornul comisiei senatoriale de profil un amendament la lege prin care concursurile pentru posturile de directori din învăţământul preuniversitar să se amâne pentru vara anului următor!…
Perfidia doamnei Andronescu, pentru care am avut de-a lungul timpului doar cuvinte de laudă şi aprecieri transparente, alături de o stimă demnă de mediul academic din care provenea fiecare dintre noi, este pentru mine extrem de neplăcută şi stingheritoare…în sensul că mi-e ruşine de ruşinea ei, vă rog să mă credeţi! Chiar atât de jos, din punct de vedere moral, ne pot împinge interesele politice, încât să dăm cu piciorul la ani şi ani de muncă şi eforturi pentru normalitate şi progres?!
Alăturând, acum, prostia cu perfidia, încep să înţeleg că ne aşteaptă o toamnă politică interesantă şi grea…la fel de interesantă şi grea ca toate toamnele în care, spre nenorocul ţării, politicienii vor să cumpere din nou electoratul, sau măcar să-l mituiască!
Prof. univ. dr. Liviu Spătaru
