Tineri din Caraș-Severin prinși în timp ce vindeau droguri!

 

ii

Trei tineri cu vârste cuprinse între 20 -25 de ani au fost depistați în flagrant de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, în timp ce ar fi comercializat 200 de grame de substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv.

Conform informațiilor oferite de IPJ Caraș-Severin, din cercetări a reieșit că substanțele susceptibile a avea efect psihoactiv ar fi fost achiziționate de la diferite persoane, ulterior, fiind distribuite către diferiți consumatori, în municipiul Reșița.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraș-Severin, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Cei 3 tineri au fost reținuți, pentru 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Johann Nicolescu

    Asta e rezultatul faptului ca institutiile Statului Roman nu asigura educatia tineriilor si ca nu le asigura cursuri, gratuite de calificare, recalificare si profesionalizare in meserii si specializari si nu le asigura un loc de munca cu salarii, cel putin, decente pentru a-si putea asigura traiul de zi cu zi si din cauza lipsei de investitii si investitori. Din ce sa traiasca tinerii Romaniei ? Ori tinerii pleaca din tara sau se apuca de trafic de droguri. Ce viitor le ofera in Romania, guvernantii, tinerilor ?

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei