Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, ascunsă într-un microbuz, în locul destinat pentru odihnă al șoferului, o tânără, în vârstă de 17 ani, din România. Aceasta încerca astfel să iasă ilegal din țară deoarece nu avea document de călătorie și nici acordul părinților. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din ţară, un cetățean român, în vârstă 32 de ani, conducând un microbuz, înmatriculat în România, având ca pasageri opt cetățeni români.
La controlul de frontieră a fost descoperită, ascunsă în spatele banchetelor, în locul destinat șoferului pentru odihnă, o persoană de sex feminin. Deoarece nu avea documente asupra ei, în baza declarației verbale, polițiștii de frontieră au efectuat verificări și au stabilit că persoana este cetățean român minor, în vârstă de 17 ani. La cercetări, șoferul mijlocului de transport a declarat că tânăra nu are documente de identitate și nici procură notarială din partea părinților, iar aceasta a recurs la această metodă deoarece voia să ajungă în Germania împreună cu prietenul ei, un cetățean român în vârstă de 20 de ani, care era pasager în același microbuz.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru șofer și prietenul tinerei, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.
Dan AGACHE