De-a lungul celor peste 20 de ani de jurnalism am fost mușcat de fund de multe ori, de tot felul de indivizi pe care eu îi consider doar…frustrați intelectual. Dacă până mai acum câțiva ani eram apostrofat prin viu grai și aveam posibilitatea să dialoghez cu cel ce mă acuza, să prezint argumente pro sau contra, acum tot felul de indivizi curajoși sub protecția anonimatului mă cataloghează în fel și chip: securist, mercenar, vândut, PSD-ist, PNL-ist, turnător, găozar, laș și exemplele pot continua.
Nu m-am hotărât să scriu nimic până acum, pentru simplul fapt că sunt adeptul proverbului„Câinii latră, ursul merge“. Mulți dintre ei sunt plătiți să atace, să muște, să latre dacă este cazul, fără să înțeleagă de ce o fac și care este rezultatul acțiunii lor; o fac pentru o anumită sumă de bani și gata. Bravo, măi copii. Dacă voi considerați că așa trebuie câștigat un ban, că asta e munca pe care știți și puteți să o prestați, foarte bine, cinste vouă. Nu știu cum vă liniștiți conștiința (asta în cazul în care o aveți), dar asta nu mai e treaba mea, ci strict a voastră.
Mai e o categorie de păpători de fund care chiar cred că ceea ce spun ei e real. Că pământul este plat și lumea a început cu venirea lor pe lume, că soarele răsare doar pentru a-i admira pe ei și….cam atât. Lor le spun că nu ar fi rău să mai treacă pe la bibliotecă și să-și facă timp să mai citească o carte; orice primesc de la bibliotecă. Cititul pe FB nu se pune. Nu de alta, dar de acolo citesc de regulă doar titlul și de multe ori nu-l înțeleg nici pe acela. Singura voastră șansă este să vă lărgiți orizontul intelectual, să pricepeți că atunci când cineva vă spune„brovos, măi deșteptule“, se referă la cu totul altceva decât inteligența voastră.
Am fost întrebat de multe ori de ce scriu, de ce vorbesc în emisiuni live, de ce nu mă duc să mă culc. Simplu: pentru că pot, pentru că știu, pentru că nu mi-e somn. Vă credeți mai inteligenți? Foarte bine, veniți și faceți voi bine, ceea ce eu fac mediocru sau rău după opinia voastră. Sunt adeptul meritocrației. Atunci când critici fă-o în cunoștință de cauză. Dacă ști și poți mai mult și mai bine, ieși la interval și dovedește-o. Așa…să stai ascuns în spatele unui cvasi anonimat și să latri precum cățeii la lună, nu dovedești nimic. Vino și spune ce ști, adu argumente, provoacă o dezbatere de idei, fă ceva. Nu știu, fă ceva util.
Aaa, nu îți place ce scriu sau ce vorbesc? Nimic mai simplu; treci peste postările mele de pe rețelele de socializare, ignoră-mă, fă altceva util pentru tine în tot acest timp. Nu ești obligat să citești ceea ce scriu eu și nici nu pot avea pretenția să îți placă. Ba pretenții pot să am, dar nu te pot obliga. De ce spun că pot avea pretenții? Pentru simplul fapt că nu public ceva ce nu îmi place mie în primul rând; ceva în ceea ce eu nu cred sau știu că nu e adevărat. Și dacă știu eu treaba asta înseamnă că nu mi-am tocit degeaba coatele 5 ani pe băncile facultății.
În rest ce pot să mai spun; dacă tu vrei să latri în continuare, să mă faci în fel și chip, e treaba ta. Atâta doar că la un moment dat, oamenii nu vor mai fi entuziasmați de ceea ce spui, nu își vor mai freca mâinile de fericire jubilând cu „mamă, ce i-a tras-o“, ci vor judeca realitatea și te vor judeca și pe tine. Mi nu mi-e teamă de o astfel de judecată. Ție ți-e? Cam asta am avut de spus. Vrei să latri în continuare…e treaba ta. Eu am să-mi văd de rostul și menirea mea, am să merg în continuare cu capul sus pe stradă, fără să-mi fie rușine de ceea ce spun sau de ceea ce cred. Dacă poți și tu să faci același lucru, sincer m-aș bucura pentru tine. Pentru tine, cel ce te ascunzi sub un cont fals, în spatele unui pseudonim sau sub fustele mămicii ori ale soției.
Dan AGACHE
