
Grupul Ecologic de Colaborare Nera este cu ochii în patru în ceea ce privește ilegalitățile care lasă codrii cărășeni fără arbori. În ciuda eforturilor neîncetate ale organizației de a pune bețe în roate celor care defrișează în neștire, rezervațiile naturale de pe raza județului sunt încă ținte sigure ale tăietorilor.
Ultimele activități de monitorizare în rezervațiile naturale din Caraș-Severin, au scos la iveală nenumărate nereguli ignorate și de autorități, și de localnicii zonelor în cauză. Sâmbătă a fost zi plină pentru voluntarii de la GEC Nera, și asta pentru că iubitorii de natură au pornit prin păduri pentru a monitoriza evoluția defrișărilor ilegale.
Controalele s-au axat pe interiorul rezervației naturale Buhui-Mărghitaș aparținând de Parcul Național Semenic- Cheile Carașului. Pe drumul forestier care face legătura între Celnic și lacul Mărghitaș au fost identificate aproximativ 50 de cioate tăiate de curând, acoperite cu rumeguș, dar și opt trunchiuri de arbori stivuite pe marginea drumului și pregătite pentru transport.
Și asta nu este tot, pe lângă tăieri abuzive, ilegale în interiroul unei rezervații naturale, reprezentanții GEC Nera au sesizat și faptul că în imediată apropiere de lacul Mărghitaș a fost ridicată o casă de vacanță și trei stâne în privința cărora Garda de Mediu n-a mișcat niciun deget încă. Asta în ciuda faptului că există depuse mai multe sesizări cu privire la aceste construcții.
„În imediata apropiera a lacului Mărghitaş s-a executat o casă de vacanţă şi trei stâne. Deşi la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Caraş – Severin există depuse de mai mult timp sesizări în legătură cu aceste construcţii din partea factorilor locali interesaţi, până în prezent CJGM nu a avut nici o reacţie”, a explicat Doina Mărgineanu, consilier pentru relaţii publice al GEC Nera.
Alexandra JURCA