35 de elevi de la 8 şcoli din preajma Munţilor Ţarcu vor participa în această săptămână la tabăra Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, organizată de Asociaţia Altitudine Filiala Banat.
În tabăra din Poiana Mărului, copiii vor învăţa prin jocuri adaptate vârstei lor despre vieţuitoarele din zona Munţilor Ţarcu, despre importanţa acestora în mediul în care trăim, despre ameninţările la adresa naturii din această zonă şi cum pot contribui ei, ca si rangeri juniori în acest sit, la protecţia Munţilor Ţarcu. Prin excursiile la care vor participa, elevii vor învăţa noţiuni de orientare în natură, drumeţie montană şi alpinism. De asemenea vor participa la amenajarea unei poteci tematice care să constituie o alternativă de petrecere a timpului pentru turiştii care vin în Poiana Mărului, ne-a informat președintele Asociației Altitudine, filiala Banat, Loredana Ștefănuț.
Această tabără continuă seria taberelor Ranger Junior începută în 2012, prin care mai multe grupuri de elevi s-au format deja în spiritul protejării valorilor naturale din zona în care locuiesc, şi la rândul lor au devenit tineri ambasadori ai naturii în cadrul şcolilor şi comunităţilor din care provin.
Partenerii implicaţi în implementarea acestui proiect sunt Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Ocolul Silvic Oţelu Roşu, Primăria Turnu Ruieni, Asociaţia Bio-Team şi cele 8 şcoli din localităţile Teregova, Rusca Teregova, Armeniş, Slatina Timiş, Zăvoi, Măru, Turnu Ruieni şi Borlova.
În urma taberelor din anii trecuţi, pentru al doilea an consecutiv, câte doi Rangeri Juniori însoţiţi de un adult vor participa la o tabără internaţională a Rangerilor Juniori în Parcul National Krkonose în Cehia. În cadrul acestei tabere elevii vor reprezenta Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, vor avea ocazia să afle despre alte arii protejate din Europa şi vor participa la activităţi pentru copii derulate de organizaţii care fac parte din Federaţia Europarc, ce cuprinde peste 350 de entităţi ce reprezintă arii protejate din Europa.
Karina TINCUL

