Sute de copii cărășeni, cu roșu în gât, păduchi sau boli parazitare!

modelmic

Sute de copii din județul Caraș-Severin au revenit pe băncile școlii cu probleme, fie legate de sănătate, fie de igienă. Inspectorii Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin au depistat afecțiuni specifice în cazul a aproape 500 de școlari. 

S-a descoperit că veneau la cursuri sute de copii cu roșu în gât și zeci de copii cu boli infecțioase sau păduchi, fiind identificate și trei cazuri de râie.

În total, reprezentanții DSP au efectuat controale în 452 de unități de învățământ, a precizat purtătorul de cuvânt al instituției, Daniel Botgros. Din cei 39.737 de copii controlați, 490 s-au dovedit a suferi de o afecțiune. ”Au fost controlate 452 de unităţi şi 39.737 de copii. Au fost descoperite 19 cazuri de BDA (boală diareică acută), 317 cazuri de angină, 39 de alte boli infecţioase, trei cazuri de scabie, 57 de pediculoze, 42 de micoze şi 13 cazuri de alte boli parazitare”, a mai precizat Daniel Botgros.

Datele au fost făcute publice astăzi de către Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei