Numai reşiţeanul surd sau picat din lună nu a auzit de „nea` Ilie”…

modelmic

Da, aţi ghicit, nici nu era greu, este vorba despre profesorul ILIE PĂTRUICĂ, organizatorul şi catalizatorul întregii mişcări sportive din Caraş-Severinul anilor 60, 70, 80 şi 90. L-am cunoscut pentru prima dată în 1969 odată cu repartiţia mea ca inginer la UCM Reşiţa. Ca student am practicat baschetul ajungând chiar arbitru de divizia A, aşa că, la Reşiţa am creat un nucleu de inimoşi iubitori ai acestui sport. Antrenamentele, mai bine zis miuţele, aveau loc în sala sau curtea Şcolii profesionale de lângă Blocul 800, la ele participând prof. Munteanu, doct. stomatolog Voica, prof. Pilea, Pupu Tulbure, Petru Catina, Petrică Sav şi alţii. Nea Ilie, angrenat în tot ce mişca în sport ne-a propus să ne afiliem la CSM Reşiţa şi să încercăm o promovare în liga secundă. Zis şi făcut, nea Ilie, cu relaţiile la UCFS Bucureşti a rezolvat zona de promovare la… Reşiţa. Mi-a şi dat un microbuz cu care am plimbat arbitrii delegaţi prin munţii Banatului, cu opriri la Crivaia, la Trei Ape, Gărâna, pe Semenic etc. Cu obligatoriile opriri pentru dezmorţire….Bineînţeles în meciul decisiv cu Politehnica Timişoara am câştigat şi am promovat în divizia B a campionatului naţional de baschet masculin. Întrucât la Reşiţa nu exista un teren omologat după regulament, preşedintele UCFS Caraş-Severin de atunci, „nea Ilie”, a rezolvat problema oferindu-ne bitumul echipei de handbal din Valea Domanului. A trudit în genunchi alături mine pentru marcarea terenului şi a spaţiului de 3 secunde, el aducând cu maşina sa vopseaua DUKO, cumpărată cu bani din buzunarul propriu. Instalaţiile, panourile cu schelet metalic, au fost comandate tot de „nea Ilie” de la CSR pe „ochii frumoşi” ai dânsului..

Ilie Patruica si Manolescu 2

Din păcate, după ce am învins în primul meci formaţia Steagul Roşu Braşov, cea care va promova, invidiile pentru postul de antrenor pe care-l ocupam eu, dar fără carnet şi neremunerat, au dus la desfiinţarea unui vis pe care, poate doar eu şi „nea Ilie” ni-l doream împlinit. Relaţiile mele cu „nea Ilie” au continuat şi aşa am ajuns fotograf în Valea Domanului în spatele porţilor adverse localnicilor. A doua zi, pe un panou special instalat de „nea Ilie” în vitrina sediului UCFS din Reşiţa, apărea filmul meciului în imagini foto. Ce satisfacţie mai mare puteai avea când un grup de oameni se îngrămădeau să-i revadă pe Dudu Georgescu, Puşcaş, Ologeanu, Ilieş, Atodiresei, Florea, Nestorovici, Beldeanu şi ceilalţi idoli ai rossonerilor.

Imagine Fuchs 3

Că „nea Ilie” ştia şi de glumă o dovedeşte următoarea întâmplare din gara Reşiţa Nord spre sfârşitul anilor 80. Eu veneam de la Craiova, „nea Ilie” pleca la Bucureşti. Ca un ziarist curios l-am interpelat: Pe cine mai aduci la echipă nea Ilie? „Măi Fuchsi, aduc la Reşiţa un vârf de atac teribil!” De unde ne Ilie, am continuat eu. „Din Harghita, a făcut treabă foarte bună acolo”. Am continuat întrebările, privind calităţile acestui atacant. „Are un joc cu capul impecabil, driblează totul în cale, gândeşte profund orice acţiune, va fi mană cerească pentru Reşiţa” În final, nu m-am putut abţine, cum îl cheamă pe acest vârf? „Nu e român, e ungur, îl cheamă Sas…” A doua zi am cerut redactorului de la Fotbal Vest să-mi ţină manşeta ziarului pentru ştirea bombă de la Reşiţa. Am plecat la stadion… Pe drum mă întâlnesc cu un prieten: „Auzi, Fuchsy, avem un nou prim-secretar la judeţ, îl cheamă Iosif Szasz…”

Cu regret constat că spaţiul unui singur articol este insuficient pentru a descrie activitatea acestui bărbat minunat pe care l-am cunoscut la început ca un tinerel frumuşel, cu păr bogat, un împătimit al fotbalului, adulat de femeile din Reşiţa şi de cântăreţele de muzică populară de pretutindeni din ţară. Vă promit şi alte „isprăvi” ale profesorului Ilie Pătruică în calitatea sa de preşedinte al clubului de fotbal din Valea Domanului. (va urma)

Ing. Petru FUCHS

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. Dieter

    Excelent faptul ca il readuceți pe nea Ilie in prim plan. Poate ne povestiți si cum a reușit sa-l scoată din pepeni pe Adrian Paunescu, domnule Fuchs dar si multe alte lucruri interesante

  2. INa

    Echipa construita de domnul profesor Pătruică făcea spectacol…Era o plăcere să vezi meciurile.Nu se punea problema dacă batem Steaua-ajunsă pe mâna ciobanului Steoaia-,Dinamo-numele provine din rusa:DIrectia NAtionalnâi MOlodeţ=Directia Natinala de Tineret-,Craiova;se punea problema scorului la care vom câştiga. S-au dus vremurile…

  3. Gigi Despa.

    ONOR celor care au pus umarul la sportul din Resita si Caras Severin . Toata stima pentru DL ILIE PATRUICA. . . . . EU, am o stima si pentru Dl PETRU FUCHS, care stie si poate sa scoata in evidenta toate aspectele legate de sportul resitean ,carasan chiar si nu numai. . . SA NE TRAIESTI DOMNULE PETRU FUCHS.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei