Candidată la concursul organizat în data de 8 aprilie 2014 pentru obţinerea unui loc de inspector specialitate gradul II în cadrul Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Caraş-Severin, Carmen Dincea acuză nereguli în organizarea acestui concurs.
Dincea contestă, conform declaraţiei sale, componenţa comisiei de concurs şi pe cea a comisiei de solutionarea contestatiilor deoarece membrii acestor doua comisii, nu respectă articolele 8,9,10,11,12 din Regulamentul cadru (H.G. 286/2011) privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator funcţiilor contractuale din sectorul bugetar.
Am putea spune, fără să greşim, că dacă se certifică cele ce ni le-a prezentat Carmen Dincea, suntem în faţa unui adevărat concurs de ilegalităţi în ce priveşte organizarea acestui concurs.
Dar iată punctele ce constituie motivaţia contestaţiei amintite:
1. Aşa cum prevede Regulamentul – cadru, unul dintre membrii comisiei de concurs se află în incompatibilitate conform art. 9 şi 11 nu poate fi membru în comisia de concurs, persoana care ,,este sau urmează să fie, în situaţia ocupării postului, direct subordonat ierarhic al oricăreia dintre candidate”. Este vorba aici de prezenţa în concurs al Directorului Centrului de Cultură, Gheorghe Ţunea.
2. Un alt membru al comisiei de solutionare a contestatiilor, este domnul Titian Puichiţă care are grad de rudenie cu doamna Puichiţă Nicoleta care este si dumneaei candidată.
3. Conform aceluiaşi Regulament, o altă ilegalitate este aceea că secretara comisiei nu face parte din cadrul compartimentului Resurse Umane, si am aflat că este afin gr II cu domnul membru şi doamna candidată conform art. 8 din Regulament, ne arată prin contestaţia ei candidate Carmen Dincea.
Date fiind aceste situaţii constatate, candidata Carmen Dincea a refuzat să susţină proba scrisă şi a hotărât să se adreseze Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor, condusă din postura de preşedinte de Gina Pavel, Director Economic în cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Candidata cere admiterea de către Consiliul Judeţean a anulării concursului pentru ocuparea postului de Inspector de specialitate gr II, şi dipunerea de numire de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin a altor membrii, neutrii, dar de specialitate.
,,În drept, îmi intemeiez prezenta contestatie pe baza Regulamentului – cadru (H.G.286/2011)”, afirmă Carmen Dincea. În paralel pentru soluţionarea acestei situaţii, Dincea urmează să se adreseze şi preşedintelui Consiliului Judeţean Sorin Frunzăverde.
De cealaltă parte, Directorul Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Caraş-Severin, Gheorghe Ţunea aici în postura de membru în Comisia de Concurs ca specialist al Centrului, consideră că nu a fost nicio ilegalitate în alcătuirea comisiei de concurs şi că a conlucrat în acest sens cu specialiştii consiliului judeţean. El consideră că la mijloc sunt ,,oameni care vor să facă rău instituţiei cu orice preţ” iar dacă la acest concurs candidata poate contesta ceva legat de persoana lui, atunci aceasta poate fi doar în legătură cu competenţa specialistului în cultură prezent la examinare. Întrebat de ce nu a fost în comisie şi reprezentantul care coordonează activitatea Biroului Resurse Umane din cadrul instituţiei pe care o conduce, Ţunea a răspuns evaziv, prin aceea că el şi-a dorit să lucreze întotdeauna cu specialiştii din zona resurse umane iar cei pe care domnia sa îi recunoaşte sunt cei ai departamentului Resurse Umane de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin.
Am stat de vorbă şi cu Preşedintele Comisiei de Concurs, economist Lavinia Filip al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care a prezentat întreaga derulare a faptelor de la concursul de ieri:
Vom urmări în continuare modul în care va fi soluţionată această situaţie de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, dacă au fost comise ilegalităţi cu această ocazie şi care va fi deznodământul în cazul acestui concurs, asupra căruia planează suspiciuni legate de organizarea unui concurs ,,ca în familie”.
Sergiu TABAN
