STENOGRAME: Vezi cum și-a „aranjat” Ghiorghioni accidentul în care s-a rostogolit, beat fiind, cu mașina CJ!

modelmic

Noi stenograme, făcute publice de Pressalert, confirmă faptul că vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, a provocat accidentul în care a fost rănit anul trecut. Ghiorghioni, care se afla băut la volan, a aranjat mai apoi cu martorii să declare că la volanul vehiculului se afla unul dintre oamenii săi de încredere, Daniel Savoni, paznic la Asociaţia Clubului de Vânătoare Iezerul Bucovii condusă de vicepreşedinte.

Accidentul s-a produs în luna noiembrie a anului trecut, pe drumul dintre localitățile Bucova și Băuțar. Conform declarațiilor de atunci, șoferul lui Ghiorghioni nu s-ar fi asigurat când a intenționat să vireze pe un drum lăturalnic, mașina fiind lovită de un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Audiați de DNA, martorii și-au schimbat însă declarațiile.

Astfel, şoferul care a condus regulamentar a povestit că bărbatul care a luat asupra sa vina producerii accidentului, Daniel Savoni, a sosit la faţa locului la aproximativ zece minute după producerea evenimentului şi că i-a spus că Ghiorghioni este un om infuent și că totul se va rezolva.

Pe de altă parte, Savoni a declarat în fața celor de la DNA că în seara producerii accidentului, Ghiorghioni a băut cu un cunoscut într-un bar şi când a plecat spre casă l-a chemat să conducă mașina, însă doar pentru câteva sute de metri, astfel încât să nu fie văzut că urcă beat la volan. La scurt timp după ce Savoni a fost dat jos din mașină, Ghiorghioni a provocat accidentul. Imediat, l-a chemat pe Savoni la faţa locului şi i-a cerut să declare că el a condus maşina. Fiindu-i frică să nu fie dat afară de la serviciu, Savoni a acceptat. De acord să declare fals au fost și celelalte două persoane, pasagerul din mașina lui Ghiorghioni și șoferul celei de-a doua mașini.

Adevărul ar fi rămas pe mai departe ascuns, dacă telefonul lui Ghiorghioni nu ar fi fost interceptat de DNA în ancheta legată de presiunile făcute asupra primarilor ca să adune voturi pentru Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Pressalert a făcut publice stenogramele din care reiese că Ghiorghioni i-a spus lui Daniel Savoni ce să declare poliţiştilor. Iată prima discuție purtată de Ghiorghioni cu celălalt pasager din mașină:

Ionesie Ghiorghioni : Ei că.. da..vezi că.. o condus Dani, da?

Interlocutor : Ei, aşa a rămas deci?

Ionesie Ghiorghioni : Da,da.

Interlocutor : Da

Ionesie Ghiorghioni : Că noi am stat în spate amândoi, da?

Interlocutor : Da.

Ionesie Ghiorghioni :Bine

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157656760666239″]

Într-o altă discuție, Ghiorghioni a vrut să se asigure că declaraţiile date îl vor scoate din dosar.

Ionesie Ghiorghioni : Nu,nu,nu. Acu..să vedem. Auzi? Tu te duci la..la..declaraţie, da?

Uţu : Păi, păi cred că vin ei şi-mi iau, da.

Ionesie Ghiorghioni : Na, păi le spui domne, eu l-am rugat să mă ducă până acasă, ei m-o luat până…da (neinteligibil)

Uţu : Păi da..da o nu-l băgăm pe Dani?

Ionesie Ghiorghioni : Ba da, o dat declaraţie, el o fost

Uţu :El..el o mânat maşina, nu?

Ionesie Ghiorghioni : Sigur

Uţu : Na aşa.

Ionesie Ghiorghioni : Deci, spui că L-am rugat eu să meargă cu mine să te ducă pe tine şi după aia să mă ducă pe mine acasă la Bucova.

Uţu : Bun, bun. Da,bun. Ionesie Ghiorghioni : Deci că tu m-ai rugat..erai acolo şi..

Uţu : Bun.

Ionesie Ghiorghioni : Nu-i prima dată când te duc şi

Uţu : Doamne Dumnezeule, Doamne Dumnezeule, ce..na..

Ionesie Ghiorghioni : Şi eu..am luat pe ăsta, pe Dani.. că n-am condus eu, l-am luat pe el şi să te ducă pe tine şi după aia să mă ducă pe mine acas la Bucova

Uțu: Aia deci..ştie ce-o zis el.

Ionesie Ghiorghioni : Altceva..

Uţu : Eu..el o mânat..

Ionesie Ghiorghioni : şi după aia nu ştii ce s-a întâmplat acolo, ai simţit o bubuitură şi gata.

Uţu : Absolut tot, da, da.

Ghiorghioni, care a dorit să se asigure că este acoperit din toate părțile, a depus ulterior la firma de asigurări care se ocupa de repararea mașinii o împuternicire semnată de el din care reieşea că în data producerii accidentului l-a împuternicit pe Daniel Savoni să conducă respectiva vehiculul și asta în condițiile în care Savoni nu a fost niciodată angajat al Consiliului Județean Caraş Severin.

Karina TINCUL

Foto accident. Pressalert.ro

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. drujba ion

    De jegul ăsta de om și de tâmpitul de frunza verde ne lăsăm conduși, de aia se duce dracu Reșița și județul, au furat și s-au îmbuibat și ei si toate neamurile lor , astia trebuie spânzurați la cât rău au făcut orașului Reșița și neamurile lor expulzate în Africa , averile tuturor confiscate și redate oamenilor , luavar dracu de jeguri ca nu mai muriți odată, paraziții dracu!!!!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei