Speologii din Banat se întâlnesc din nou la Oravița

speologi Banat

Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița va fi gazda „Întâlnirii Anuale a Speologilor din Banat, manifestare ajunsă la ediția a XIV-a.

Asociația Speo-Caraș Oravița, cu sprijinul Primăriei din orașul de pe Valea Carașului, organizează cea de-a XIV-a ediția a întâlnirii pasionaților de speologie din Banat. Ediția din acest an se va desfășura în perioada 25-26 noiembrie a.c.. Devenită deja o tradiție, întâlnirea speologilor bănățeni din acest an va cuprinde o serie de manifestări menite să celebreze munca din anul precedent. Vor avea loc expoziții de fotografii din peșterile explorate de către membrii cluburilor prezente la ediția din acest an, proiecții video din domeniul carstului (peșteri, peisaje din exterior etc.), comunicări științifice din domeniul carstologiei precum și dezbateri tematice din domeniul speologic. Accesul la cel mai vechi teatru din țară al iubitorilor de speologie și nu numai, cu ocazia manifestărilor din acest an, este gratuit.

afis speologi

Cum ne-au obișnuit deja organizatorii, cea de-a doua zi va fi dedicată ieșirii în teren, acțiune ce va cuprinde și o demonstrație de explorare a unor peșteri din zona Oraviței.

 

Diana RADU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei