La Moldova Nouă, tariful de colectare a gunoiului menajer va fi micșorat, promite primarul Adrian Torma!

 modelmic

Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a anunțat că tariful plătit de cetățeni pentru colectarea gunoiului menajer va fi micșorat. Promisiunea edilului vine la doar câteva luni după ce respectivul tarif a fost practic dublat, în urma unei decizii a Consiliului Local de a nu mai subvenționa colectarea și depozitarea deșeurilor menajere.

În luna aprilie a acestui an, Consiliul Local Moldova Nouă a votat ca administrația locală să nu mai suporte costurile de colectare și depozitare a gunoiului menajar, care se ridicau la aproape 60.000 de lei pe lună, acestea fiind transferate către populație. Drept urmare, taxa plătită de cetățeni a crescut de la 4 lei la 10 lei pe lună.

Primarul Adrian Torma vine însă acum cu o veste bună: acest tarif va fi redus, după ce tot mai mulți cetățeni din Moldova Nouă au început să înțeleagă importanța colectării selective, ceea ce a dus la o diminuare semnificativă a cantității de deșeuri ce trebuie transportate la groapa de gunoi de la Drobeta Turnu Severin.

„La începutul anului, noi am considerat că nu mai trebuie să susținem și să subvenționăm gunoiul menajer, adică taxele ce trebuiau plătite la groapă, era vorba de o sumă de vreo 60.000 de lei lunar. Am transferat costul către cetățeni și de la 4 lei pe lună prețul gunoiului a ajuns la 10 lei pentru persoanele fizice.

După 6-7 luni, avem o imagine a ceea ce s-a întâmplat, a scăzut foarte mult cantitatea de gunoi pe care o transportăm și exact cum am promis cetățenilor vom analiza în cursul lunii noiembrie cât putem micșora prețul la gunoi și Moldova Nouă va fi primul oraș care în loc să crească prețul la gunoi îl va scădea.

Vom propune prin hotărâre de consiliu local o diminuare a prețului, pentru că a scăzut cantitatea de gunoi undeva la 50 %, raportat la anul 2016. Și pentru că oamenii au înțeles și s-au implicat și au ajutat foarte mult prin depozitarea selectivă, merită această recompensă, ca noi să diminuăm prețul”, a explicat edilul, în cadrul unei emisiuni live la Reper 24.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. GGii

    Sa-i arate cineva si lu Popa cum trebuie sa arate colectarea selectiva intr-un oras civilizat.
    Nu pubelele alea din Resita care sunt deja decolorate, rupte etichetele de pe ele si dezintegrate capacele. Sunt dezintegrate de “manipulatorii” de la Brantner care strang gunoiul.

  2. Popescu

    Mult Suferă de Invidie!!! PSDisti din Moldova nouă când văd așa curățenie, și rânduiala în oraș, așa ceva nu exista pe timpul marelui Primar Hoțoman LUPU” Gașca aceasta de hoți,(dau niște nume)Adi Adi-,Zaberca,-Bumbescu, etc, … și Cățelul acestora este Primarul com GÂRNIC, iarăși un mare Hoț PSDist…..

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei