Soția premierului Grindeanu primește încurajări de la dușmanul numărul 1 al PSD-ului! Vezi cine i-a transmis acest mesaj!

 

modelmic

Mesajul transmis luni seara de către Mihaela Grindeanu, soția primului ministru, pe o rețea de socializare, cu privire la amenințările primite în ultima perioadă de către domnia sa, a generat ample comentarii și luări de poziție, atât pozitive și de susținere, cât și negative. 

Un ajutor neașteptat a venit din partea dușmanului numărul 1 al partidului din care face parte și soțul Mihaelei Grindeanu. Este vorba de fostul președinte al României, Traian Băsescu. Acesta explică, într-o postare pe contul său de facebook, că și el a avut același tratament din partea social democraților și nu a cedat, ba dimpotrivă, a continuat lupta.

„«Patrioţii înspăimântaţi» de la PSD uită că, acum 3 – 4 ani, urlau pe stadioane, în pieţe publice, în sate şi oraşe, din străfundul bojocilor lor, «Băsescu, la puşcărie». V-aţi întrebat atunci cum se simţea familia mea, măi «patrioţi înspăimântaţi», fie că era vorba de soţie sau de cele două fete? Nu m-am dus să mă plâng la televiziuni. Am considerat că bătălia mea pentru a apăra România de voi are un cost”, scrie Traian Băsescu pe facebook.

Pe finalul postării, Băsescu îi adresează Mihaelei Grindeanu, printr-un post scriptum, un mesaj de îmbărbătare recomandându-i acesteia să o sune pe soția sa, Maria, dacă nu are suficient curaj.

Doamnă Grindeanu, fiţi bărbată şi nu lăcrimaţi pentru câteva fluierături. Sunteţi soţia Primului Ministru al Guvernului României, ce Dumnezeu! Asta-i viaţa în stratosferă, iar, dacă aveţi nevoie de ceva curaj, sunaţi-o pe Maria”, este mesajul fostului președinte Traian Băsescu.

John GAVRILESCU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. parerea mea

    domnule ziarist
    nu ati inteles nimic din ironia, sa zic fin, a fostului presedinte!
    cred ca incurajari cu ghilimele era corect titlul…

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei