Costel Stanciu, președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România, a atenționat recent populația că șerveţelele umede pot fi extrem de nocive pentru sănătate.
Multe dintre produsele în cauză, aflate pe rafturile supermarketurilor sau chiar ale farmaciilor, reprezintă adevărate pachețele cu otravă pentru organismul uman. Pe lângă brandurile deja arhi-cunoscute pe piața românească, și nu numai, gama de șervețele destinate bebelașilor, demacherii sau igienei intime este din ce în ce mai diversificată.
Președintele APC atrage atenția asupra faptului că multe dintre aceste produse nu au nici măcar lista de ingrediente trecută pe ambalaj iar, acolo unde aceasta există, de cele mai multe este falsă, sau omite ingredientele nocive.
Un studiu realizat de curând de APC a demonstrat că şerveţelele umede din comerț conțin multe substanţe alergene, parabeni și conservanți periculoși pentru sănătate, cu atât mai mult pentru sănătatea bebelușilor.
În acest sens, Președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor a solicitat chiar ca Ministerul Sănătății să demareze o amplă acțiune de testare a produselor, în vederea interzicerii acestora către comercializare.
„Având în vedere compoziția chimică a unor șervețele umede, ne exprimăm temerea în legătură cu potențialul cancerigen, mutagen sau toxic al unor ingrediente, care creează o lipsă de siguranță pentru consumatori. Solicităm în mod public Ministerului Sănătății să realizeze o analiză a compoziției chimice a șervețelelor umede comercializate în prezent pe piața românească, în vederea interzicerii/ retragerii produselor nesigure pentru sănătatea bebelușilor/copiilor”, a declarat Costel Stanciu, citat de kiddyshop.ro
Un număr de 80 de modele de șervețele umede pentru bebeluși și copii au fost testate în cadrul studiului realizat de APC, iar rezultatele au fost de-a dreptul îngrijorătoare. În toate cele 80 de modele analizate s-a constatat existența unui număr de 158 de ingrediente chimice, multe dintre acestea fiind substanțe alergene, conservanți, particule antibacteriene și antioxidante toxice ce pot cauza de la dermatite sau eczeme până la blocarea sistemului nervos central și cancer.
De asemenea, Costel Stanciu a mai atras un semnal de alarmă asupra faptului că aceste șervețele au pH acid (5.5), creând dezechilibre, având în vedere că pH-ul pielii bebelușului este de 6.7-7.
Alexandra JURCA
