Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat luni, cu 75 de voturi pentru şi nouă abţineri, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate la alegerile prezidențiale. Votul prin corespondență devine astfel realitate. De asemenea, una dintre prevederile legii spune că românii din Diaspora vor putea vota în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
Prin adoptarea acestui proiect de lege, sunt remediate practic nedreptățile la care au fost supuși compatrioții noștri de-a lungul mai multor alegeri, începând cu anul 2014, susține senatorul cărășean Marcel Vela.
„Oameni care au îndurat ore în șir de stat la coadă, în ploaie sau frig, cu copii în brațe, care de multe ori nu au ajuns să mai voteze, au acum ocazia să se înregistreze în Registrul Electoral ca alegători în străinătate, prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP și să voteze de acasă.
Pentru cei care își doresc să voteze la secțiile de votare, proiectul legislativ prevede ca votul să se desfășoare pe o perioadă de 3 zile ( vineri, sâmbătă și duminică), iar cei care la ora 21:00 sunt la coadă în fața secției să aibă dreptul să-și exercite votul până la ora 23:59”, explică Marcel Vela.
Proiectul de lege urmează să ajungă miercuri în Camera Deputaților, care este for decizional, urmând ca mai apoi să fie trimis președintelui pentru promulgare.
„Inițiativa de modificare în regim de urgență a legislației electorale a fost a domnului Președinte Klaus Iohannis, care a solicitat prelungirea sesiunii parlamentare și analiza tuturor proiectelor depuse în ultimii doi ani de către Partidul Național Liberal și alți colegi din opoziție”, mai precizează senatorul cărășean.
Diana RADU

“Pentru cei care își doresc să voteze la secțiile de votare, proiectul legislativ prevede ca votul să se desfășoare pe o perioadă de 3 zile” explică Marcel Vela.
–
Cine va suporta costurile de personal al birocraţiei electorale extinsă pe 3 zile?
Tot cetăţeanul intern …