Ieri dimineața poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Caraş-Severin şi din cadrul Poliţiei Oraviţa au desfăşurat percheziţii domiciliare la un număr de şase locaţii de pe raza localităţilor Oraviţa, Ciclova Română şi Timişoara, într-un dosar penal privind infracţiuni de fals, uz de fals, abuz în serviciu, delapidare şi înşelăciune.
Vizați au fost mai mulți angajați ai Trezoreriei Oravița, acuzați de fapte penale. În cauză, au fost executate 4 mandate de aducere şi s-a aplicat sechestru asigurător pe mai multe imobile şi autoturisme.
Totodată, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore împotriva a trei persoane, urmând ca aceştia să fie prezentaţi Judecătoriei Oraviţa cu propunere de arestare preventivă.
Funcţionarii Trezoreriei Oraviţa au intrat în vizorul procurorilor după ce un angajat a fost prins că a deturnat plăţi.
„Perchezițiile au ca scop descoperirea de obiecte și înscrisuri, aplicarea unor sechestre judiciare în vederea recuperării prejudiciului sau a confiscării speciale și extinse precum și pentru executarea unor mandate de aducere”, explică procurorul George Bucurică, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa, citat de Pressalert.
În cauză există suspiciunea că angajații Trezoreriei ar fi răscumpărat fraudulos peste 100 de certificate de trezorerie producând un prejudiciu ce depăşeşte suma de 600.000 de lei.
Perchezițiile de ieri au avut ca și scop și verificarea modului în care au fost răscumpărate alte 400 de certificate de trezorerie.
Oamenii legii au intrat pe fir după ce funcționarul Ion Alfredo Chisăliţă a sustras în timp mai multe sume de bani, fără ca nimeni să-și dea seama. Acesta înlocuia bancnotele de 200 de lei cu altele de 50 de lei. Complicele acestuia a fost Mircea Boiangiu, informaticianul Trezoreriei care, după ce Chisăliţă a fost arestat, și-a luat viața.
„Pentru a-i menţine în eroare pe colegi şi pentru a continua activitatea de sustragere a fondurilor din numerarul manipulat de Trezorerie, inculpatul a completat cu date nereale chitanţele care atestau introducerea în Tezaur a numerarului în zilele în care se introduceau un număr de peste 100 de bancnote din cupura de 200 de lei, numărul acestora fiind în realitate mult mai mic, iar valoarea numerarului mult diminuată”, se precizează în materialul de urmărire penală, citat de Pressalert.
Alexandra JURCA
