Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara – I.T.P.F. Timișoara au descoperit, ascunși într-un auto marfar, șase cetățeni din Afganistan, care intenționau să iasă ilegal frontiera. Evenimentul s-a petrecut luni, în jurul orei 6 dimineața, când, acționând în baza unei informații, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au declanșat o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.
Aceștia au oprit pentru control, pe autostrada A1, un auto marfar înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 53 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, ambalaje din carton, pe ruta Nădlac-Alexandria. Cu ocazia verificării mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit în interiorul acestuia, ascunși printre marfa transportată, șase cetățeni străini.
Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Afganistan, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, solicitanți de azil în România. Aceștia au declarat că s-au urcat în auto marfar cu intenția de a ajunge într-un stat din Vestul Europei, crezând că mijlocul de transport urma să tranziteze frontiera spre Ungaria. Totodată șoferul a declarat că migranții s-au urcat în auto marfar fără cunoștința lui.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale ce se impun, a precizat purtătorul de cuvânt al instituției subcomisar de poliție Nicola Petre-Ionuţ.
Dan AGACHE


Bravos,sunte-ți cadre de nădejde. Nepoții lui Ben Laden au fost găsiți și chiar prinși (noi opinia publică vă rugăm să nu îi închideți cu cei care au furat Covițul).Pedeapsa lui Allah, o sută de bețe la tălpi și pe spinare, și după trosneală carantină preventivă din cauza Covițului 4040!:))))))))))))))