Șampanie și diplome pentru cetățenii majori ai municipiului Reșița!

modelmic

Peste 200 de tineri reșițeni, care au împlinit în această perioadă vârsta majoratului, au fost sărbătoriți săptămâna aceasta de Primăria Municipiului Reșița. Trecerea la maturitate a celor 237 de liceeni reșițeni a fost marcată cu un pahar de șampanie și o diplomă, acordată tinerilor de viceprimarul Ioan Crina. 

Mă bucur mult că am reușit să organizăm acest eveniment pentru ca ei să simtă într-adevăr că sunt cetățeni ai Reșiței, majori de acum, cu responsabilități, cu îndatoriri, asta e partea și plăcută și neplăcută”, a precizat Ioan Crina, care le-a înmânat tinerilor, pe lângă diplomele care le atestă calitatea de cetățeni majori ai municipiului de pe Bârzava, și câte o invitație la un film la cinematograful Dacia.

Cei mai noi cetățeni majori ai Reșiței au sosit la ceremonie însoțiți de o parte a cadrelor didactice care i-au îndrumat în ultimii ani, profesorii profitând și ei de moment pentru a le ura succes în viață.

În 2 iunie o să fie ziua Colegiului Național Traian Lalescu, atunci o să avem festivitatea de premiere pentru elevii de clasa a XII-a, deci încă un motiv de a îi felicita pe majoritatea celor care sunt aici, pentru că sunt atât elevi de clasa a XII-a, cât și elevi de clasa a XI-a. Sunt ferm convins că toți cei care sunt aici vor lua Bacul cu note foarte mari, și că atunci când vor termina studiile superioare vor veni, de ce nu, o parte dintre ei în Reșița și vor aduce un câștig acestui oraș, pentru că până la urmă este orașul nostru natal”, a declarat directorul Colegiului Traian Lalescu, Adrian Doxan.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157668039518022″]

Relaxați și zâmbitori, tinerii majori au declarat că sunt conștienți că de acum înainte îi așteaptă tot mai multe responsabilități în viață, pe care s-au arătat însă pregătiți să le înfrunte fără probleme.

Este o vârstă frumoasă, la care luăm viața în piept, de la care nu mai depindem de părinți. Eu joc fotbalul la Metalul și să vedem din vară ce se întâmplă. Îmi doresc să iau bacalaureatul și să ajung fotbalist. Știu că mă așteaptă și o altă responsabilitate, pe 5 iunie, când voi vota pentru prima dată. Pentru că da, voi merge la vot și știu încă de pe acum cu cine voi vota”, și-a spus punctul de vedere unul dintre sărbătoriți.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. BAZINGA

    Va spun din mai multe surse sigure,ca nu le pasa la liceeni de alegerile locale din 5 iunie,nici cat negru sub unghie!Nu-i intereseaza absolut DELOC,cu foarte mici exceptii!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei