
Salvamontiștii de pe Muntele Mic au participat astăzi la prima intervenție mai serioasă din acest sezon. Salvatorii montani au trebuit să intervină după ce o tânără s-a simțit rău, fiind nevoie de transportul acesteia până la o ambulanță a celor de la SMURD, în condiții de viscol și vizibilitate redusă.
”Fata s-a simțit foarte rău și deși inițial nu a dorit să coboare de pe munte, în cele din urmă am convins-o că este mai bine să fie tratată corespuzător. A fost nevoie să o transportăm cu un jeep, până undeva la jumătatea drumului dintre telescaun și stațiune, de unde a fost preluată de o ambulanță”, a precizat pentru Reper 24, Horia Cocie, de la Serviciul Salvamont Caraș-Severin. Conform acestuia pe Muntele Mic vizibilitatea este redusă la sub 10 metri atunci când bate vântul, iar la rafală nu se vede nici atât.
Perioada Crăciunului a trecut fără incidente majore, a mai precizat Horia Cocie, fiind nevoie de intervenția celor de la Salvamont doar pentru câte o julitură sau dezinfectare. Totuși, salvatorii montani sunt pe poziții și pregătiți pentru a intervenii în caz de nevoie. ”Suntem pe munte, avem utilaje, avem combustibil, deci în cazul în care Doamne ferește se va întâmpla ceva vom putea interveni”, a dat asigurări Horia Cocie.
În prezent de Muntele Mic sunt peste 100 de turiști, dar până în această seară mai sunt așteptate alte 100-150 de persoane.
Karina TINCUL