Idei de milioane de lei, proiecte zero. Vezi ce planuri așteaptă finanțare la Spitalul Județean!

idei

Anul 2014 a fost unul plin de investiții la unitatea spitalicească din Reșița, iar agenda anului 2015 este și ea plină de idei costisitoare. Doar proiectele sunt cele care deocamdată, lipsesc cu desăvârșire.

Cu dotări performante și lărgirea paletei investigaționale, calitatea serviciilor din cadrul Spitalului Județean au crescut considerabil în cursul acesti an. Investiții multe se anunță și pentru anul care vine dar, conducerea spitalului nu are încă niciun plan concret care să certifice posibile finanțări pe anul 2015.

În momentul de față, o singură investiție mai este în derulare, fiind vorba aici despre reabilitarea secției de Obstetrică, lucrări care au necesitat o sumă de 500.000 de lei, și urmează să fie finalizate în 2015.

„Idei sunt multe, dar nu avem în lucru niciun proiect momentan. Este în plină desfășurare reabilitarea secției de Obstetrică, cu o investiție de 500. 000 de lei ce urmează să fie finalizată anul viitor. Avem în vedere și o posibilă finanțare pentru partea de circuit al fluidelor, și aici fac referire la apă caldă, apă rece, oxigen în sălile de operații și o eventuală investiție pentru dotarea spitalului cu aer condiționat”, a explicat Dumitru Secășan, managerul Spitalului Județean din Reșița.

Chiar dacă planul investițiilor pe anul viitor nu este tocmai cert, conducerea spitalului are planuri mari, axate în special asupra secțiilor.

„Totuși, odată ce vom obține finanțare, dacă până acum ne-am axat mai mult pe sfera investigațională, în anul 2015 vrem să ne îndreptăm atenția asupra secțiilor. Vom încerca să facem în așa fel încât fiecare secție să devină performantă și chiar să ajungem să avem în interiorul unei secții, o supra-specializare”, a mai menționat Dumitru Secășan.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei